Acasă Om bun Votează și tu D.A.S. Târgoviște!

Votează și tu D.A.S. Târgoviște!

40
0
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) organizează anul acesta Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ajunsă la ediția a VII-a, chiar de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, pe 17 martie 2020, în București, la Ateneul Român, gazdă fiind celebra prezentatoare TV Andreea Marin. În cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială este recompensată performanța celor care lucrează în acest domeniu deloc ușor, dar foarte important al oricărei societăți moderne, fiind pusă în valoare nobila profesie de asistent social. Gala va reuni, la fel ca și în anii precedenți, asistenți sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, dar și politicieni și jurnaliști implicați în campanii sociale derulate la nivel central sau local. Și, tot ca în anii precendenți, vor fi acordate o mulțime de premii, la nu mai pușțn de 18 categorii, după cum urmează:

  • Premiul asistentul social al anului 2019;

Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2019

  • Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului;
  • Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi;
  • Asistentul social din domeniul sănătate/servicii medicale;
  • Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate;
  • Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost;
  • Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu;
  • Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/minorităţi;
  • Asistentul social din domeniul incluziunii sociale/economie socială;
  • Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare;
  • Asistentul social din domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale;

Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială

  • Premiul pentru jurnalism;
  • Premiul politicianul anului;
  • Premiul instituţia anului;
  • Premiul personalitatea anului 2019 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială;
  • Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social;
  • Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale;
  • Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR.

Votarea se face online, accesând pagina https://poll.cnasr.ro, și a început deja de pe 17 februarie, ultima zi de votare fiind luni, 24 februarie, ora 00,00. Se poate vota în fiecare zi, câte o dată la fiecare categorie. La categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială, găsiți nominalizată pentru a primi Premiul instituția anului Direcția de Asistență Socială Târgoviște, care, sub conducerea doamnei director Marcela Iordache, își împlinește misiunea cu profesonialism și promptitudine, dar și cu implicare și dăruire. Poți să votezi cu încredere DAS Târgoviște, merită acel premiu pe deplin. Cei care cunosc direct sau indirect activitatea celor care lucrează aici adevărul acestui îndemn. Pentru cei care nu știu prea multe despre această instituție, Direcţia de Asistenţă Socială Târgoviște, aflată în subordinea Consiliului Local Municipal Târgoviște, este structura specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială. Direcţia de Asistenţă Socială Târgoviște asigură asistența socială pentru târgoviștenii care se încadrează într-una din aceste categorii:

  • Persoane defavorizate, marginalizate, sau discriminate;
  • Persoane vârstnice;
  • Persoane singure și familii aflate în dificultate;
  • Adulti și copii cu dizabilități;
  • Copii abuzati, maltratați, sau cu risc de abandon;
  • Copii abandonați.

Votează Direcţia de Asistenţă Socială Târgoviște pentru Premiul instituția anului, pe care îl va putea, astfel, primi, pe 17 martie, în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, chiar de Ziua Mondială a Asistenței Sociale.

Organizată sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua Mondială a Asistenței Sociale are ca scop conștientizarea nevoii permanente de investiție în servicii sociale de calitate, care să susțină schimbări sustenabile în viața oamenilor, indiferent de țara în care trăiesc. La fel ca în 2019, tema Zilei Mondiale a Asistenței Sociale este importanța relațiilor umane, temă ce face parte din Agenda Globală a Asistenței Sociale. În această zi, asistenții sociali și specialiștii din cadrul serviciilor de asistență socială încearcă să atragă atenția asupra a două aspecte importante ale muncii lor. În primul rând, este vorba despre creșterea birocrației în cadrul serviciilor sociale, fapt ce determină scăderea timpului petrecut de către asistentul social cu persoana ce are nevoie de suport. Pe de altă parte, este dorită valorizarea relațiilor umane în cadrul procesului de asistență și evidențierea impactului pe care relațiile umane îl au în procesul de schimbare a vieții oamenilor.