Acasă Eveniment Emoție și dăruire la Gala ”Prețuim oamenii”

Emoție și dăruire la Gala ”Prețuim oamenii”

44
0

 

Înființată la sfârșitul anului 2015 din inițiativa doamnei Irina Constantinescu, căreia ulterior i s-au alăturat mai mulți dâmbovițeni inimoși și preocupați de binele semenilor, Fundația Comunitară Dâmbovița a marcat sfârșitul de an printr-o Gală umanitară de excepție, prilej de bilanț, dar și de lansare de noi proiecte. Astfel, dintre numeroasele evenimente cu scop caritabil organizate la final de an în Târgoviște, Gala umanitară ”Prețuim oamenii” a Fundației Comunitare Dâmbovița s-a remarcat prin energia, entuziasmul și altruismul organizatorilor și participanților, deopotrivă.

Organizată săptămâna trecută, la restaurantul Nova din Târgoviște, Gala umanitară ”Prețuim oamenii”, ajunsă la ediția cu numărul 5, a fost dedicată premierii unor oameni cu rezultate importante pentru comunitatea dâmbovițeană în diverse domenii, dar și strângerii de fonduri pentru a continua proiectele Fundației cu aceleași rezultate pozitive. Au dat curs invitației la Gală atât oameni de afaceri din Târgoviște și județul Dâmbovița, cât și numeroase personalități ai vieții culturale și sportive dâmbovițene și nu numai. Un loc special l-au avut părinți ai unor copii… speciali, care luptă în fiecare zi pentru a învinge diagnostice medicale crunte și a face imposibilul să fie… posibil!

Irina Constantinescu, Vlad Voiculescu
și alți prieteni ai Fundației Comunitare Dâmbovița

Președinta Fundației Comunitare Dâmbovița, doamna Irina Constantinescu, și-a luat rolul de gazdă în serios, călăuzindu-i pe invitații nefamiliarizați cu activitățile fundației prin istoricul scurt, poate, ca număr de ani, dar foarte cuprinzător ca activități derulate și, mai ales, rezultate obținute.  Sprijinirea unor elevi prin acordarea de de Burse pentru Performanță, sau Burse Technicum și înființarea Fondului pentru sănătate „Dăm o șansă vieții” au fost direcțiile de bază ale Fundației. Căpătând recunoaștere și tot mai mulți susținători, Fundația Comunitară Dâmbovița a organizat mai multe ediții de Swimathon, întrecere de înot dedicată strângerii de fonduri pentru cauze locale ce meritau implicare comunității în susținerea lor. Rezumând, numărul persoanelor și cauzelor sprijinite de acțiunile Fundației a crescut, reușindu-se mobilizarea comunității dâmbovițene, câștigarea de prieteni, donatori și voluntari.

Dansurile și jocurile populare românești au deschis programul artistic, prin copii și tineri de la Gura Ocniței, îndrumați de neobositul Paul Răzvan Văduva, și de la Voinești, instructor domnul Trandafir. Au recitat și citit din creațiile lor literare, prieteni ai fundației ca doamnele Ecaterina Petrescu Botoncea și Constanţa Popescu, precum și actorul Corneliu Jipa de la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte. Au acompaniat muzical și chiar au susținut momente solistice elevii de la Liceul de Arte Bălaşa Doamna din Târgoviște, Delia Popescu, la saxofon și Theodor State, la violoncel, iar corul Facultății de Litere de la Universitatea Valahia din Târgovişte a interpretat colinde.

Mici dansatori din Voinești, Dâmbovița

Au fost oferite o mulțime de premii, unor oameni merituoși pe care trebuie să-i știți și să-i apreciați la întreaga lor valoare:

Păstrători ai spiritului comunităţii rurale, pentru echipa de la Primăria Gura Ocniţei, (primar, secretar de primărie, director cămin cultural, director bibliotecă), ”oameni extrem de devotaţi ideii de reînviere a tradiţiilor locale, de educare a spiritului artistic şi de comuniune locală”.

Echipa anului – pentru Tinerii din Titu, grup de voluntari ce s-au mobilizat în mod exemplar când a fost nevoie.

Voluntarul anului – AnneMarie Duncan, irlandeză stabilită în Târgoviște, antrenor de gimnastică și voluntar la Crucea Roşie Dâmboviţa.

Excelenţă în Management – Oana Voicu, manager al Hotelului Peştera.

Proiectul anuluiLibrăria iscusită, proiect al Librăriei Fragilistic din Târgovişte.

ONG-ul anuluiAsociaţia Be You, pentru schimburi interculturale între tineri din toată lumea, reprezentanți Ilona Balint și Adrian Miloiu.

Reprezentanții Asociației Be You

Promotor al culturii şi artei locale – actorul şi scriitorul Corneliu Jipa.

Promotor al Excelenţei în Sport, – sportivul și scriitorul târgoviștean Vasile Lupașc, pentru rezultatele spectaculoase obţinute în 2019, 4 medalii de aur la Campionatul Mondial de karate din Italia.

Vasile Lupașc – sportiv, istoric și scriitor târgoviștean

Promotor al educaţiei prin sport – titlu acordat post mortem regretatului profesor de sport și mentor al multor generații de elevi și sportivi, Emilian Milea.

Promotor al Excelenţei Şcolare – Aurora Zamfir, Şcoala Mihai Viteazul, Pucioasa;

Promotor al antreprenoriatului local, Eduard Popescu, managerul firmei Tropeum.

Promotor al donaţiilor corporate – Mariana Tudor, PETROM, susţinător constant al burselor Technicum.

Promotor al culturii şi tradiţiei locale –  Georgeta Popa, primar al comunei Cândești.

Promotor pentru stil de viaţă sănătos şi performanţă – Cătălin Alexandru Sprânceană.

Promotor al faptelor bune în comunitate – Cristina Bărgăoanu, şeful Centrului de zi pentru copii cu autism şi sindrom Down „Sf.Maria” din Târgoviște.

Doamna Cristina Bărgăoanu alături de doamna Irina Constantinescu

Excelenţă în meserie – col(r.) Gheorghe Şerban, directorul revistei istorice Eroica, preşedinte al filialei locale a Asociaţiei Cultul Eroilor.

Liderul care schimbă lumea – Vlad Voiculescu, pentru nenumăratele proiecte umanitare derulate în Dâmboviţa și la nivel național. Discursul lui, în care a povestit începuturile implicării sale în aducerea de medicamente pentru cancer din Austria, și dezvoltarea ulterioară a mai multor proiecte umanitare, cel mai cunoscut fiind MagiCAMP, inițial o tabără pentru copiii suferinzi de cancer, dar care acum este o adevărată mișcare fenomen ce ajută copiii și părinții lor în grelele încercări prin care trec.

Standul cu oferte irezistibile

După festivitatea de premiere au fost prezentate câteva proiecte de viitor, despre care vom reveni cu articole special dedicate lor. Pentru strângerea de fonduri a fost amenajat un stand cu obiecte create sau donate de oameni de suflet, tablouri, cărți, ornamente de sărbători, ce au putut fi achiziționate de către doritori la prețul stabilit chiar de către ei. Generozitatea nu a stat îngrădită și standul a fost golit repede!

Standul cu oferte de nerefuzat

P.S. Am fost onorat și bucuros să particip la acest eveniment în calitate de părinte/antreprenor invitat și nu de jurnalist. Mă simt totuși obligat și, mă repet, onorat, să relatez despre această Gală unică în județul nostru, care a fost mai mult decât pot descrie eu în cuvinte. Entuziasmul și energia organizatorilor, sentimentele părinților prezenți, eleganța și modestia donatorilor, toate acestea nu pot fi cuprinse în cuvinte meșteșugite. Merită respectul nostru și să îi avem ca exemplu pentru ce vom alege să facem în anul 2020, când putem, cu siguranță, și trebuie să fim mai buni, mai generoși, mai sensibili la nevoile și necazurile celor de lângă noi!