Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, duminică, 7 iunie, 2020, Rusaliile, Cinzecimea sau Pogorârea Sfântului Duh. Această sărbătoare este prăznuită duminica, la 50 de zile după Paști, și este dedicată coborârii Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus, considerată drept consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Isus Hristos.
În credința noastră populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce și-au părăsit mormintele la Joimar, au petrecut Paştile cu cei vii, dar refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.
De Rusalii oamenii își împodobesc gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru ca răul și boala să fie alungate.
În unele regiuni se fac descântece pentru dezlegarea Ielelor, se ung ușile caselor cu usturoi, pentru a fi ferite de spiritele rele. În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele. În Ardeal, nevestele sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului:
În unele zone, mai ales în Oltenia, de Rusalii se joacă Dansul Călușarilor, un joc tămăduitor pentru cei atinși de Rusalii, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7 – 8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii. Ei merg din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.