Acasă Afaceri Mâine, 30 martie, are loc etapa județeană a concursului pentru liceeni „Știu...

Mâine, 30 martie, are loc etapa județeană a concursului pentru liceeni „Știu și aplic”, organizat de Inspecția Muncii și Ministerul Educației

15
0

A devenit deja tradiție organizarea în fiecare primăvară, de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele de muncă din țară, a concursului „Știu și aplic”, ce vizează un grup țintă extrem de important pentru toate sectoarele de activitate, tinerii liceeni.

Asta în contextul în care statisticile arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși accidentelor grave la locul de muncă decât persoanele adulte. Fiind nou veniți în câmpul muncii și lipsiți de experiență, aceștia nu acordă importanța cuvenită riscurilor cu care se confruntă, căzându-le uneori victime.

Din dorința de a reduce incidența acestor evenimente, și Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița reia această acțiune, inclusă, încă din anul 2013, de către Ministerul Educației, în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.

Obiectivul principal al concursului îl reprezintă încurajarea şi atragerea elevilor din învățământul liceal și profesional în activităţi de studiere a disciplinei „Securitate şi sănătate în muncă” și formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor. Astfel, se dorește ca, prin însușirea unor cunoștințe privind bolile profesionale și riscurile asociate diverselor activități, viitorii angajați să poată face față tuturor provocărilor și să aibă comportamentele potrivite la locurile de muncă pe care le vor avea.

De asemenea,  informațiile puse la dispoziția tinerilor cuprind și noțiunile legislative de bază legate de încheierea contractelor de muncă, ceea ce constituie un element care poate contribui la combaterea muncii la negru, ținând cont de faptul că elevii de liceu au dreptul legal de a munci de la vârsta de 15 ani și tot mai mulți dintre ei accesează joburi de vacanță.

La nivelul județului Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, privind organizarea concursului, cu ajutorul cadrelor didactice, în 9 unități de învățământ liceale, care au profil tehnologic, vocațional, profesional și teoretic real. În fiecare liceu participant au fost desemnați doi profesori, care le predau elevilor de clasele a IX-a – a XII-a materialele postate pe site-ul stiusiaplic.ro.

Prima etapă a concursului, faza județeană, va avea loc sâmbătă, 30 martie 2024,  și va consta într-o probă teoretică, desfășurată online, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori, Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Iași și I.T.M. Iași, și o probă practică, desfășurată la Colegiul Economic „Ion Ghica″ din Târgoviște, sub coordonarea inspectorilor de muncă de la ITM DÂMBOVIȚA.

La această etapă, sunt înscrise 23 de echipe a câte doi elevi, iar ocupanții locului întâi la fiecare dintre cele patru secțiuni vor participa la faza națională a competiției, care se va desfășura în perioada 17-19 mai 2024, la Iași.

Inspector Șef, Marius Lixandru

Articolul precedent19 lucrători de tineret din 7 țări europene au participat la Târgoviște la cursul „ACTING FOR CHANGE: Teatru Forum în Participarea Tinerilor” coordonat de Asociația Be You
Articolul următorFermierii pot depune între 4 aprilie și 7 iunie cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024