Acasă Comunicat de presă Jandarmii dâmbovițeni au în atenție meciul internațional de volei feminin dintre CSM...

Jandarmii dâmbovițeni au în atenție meciul internațional de volei feminin dintre CSM Târgoviște și Chemik Police din Polonia

52
0

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării partidei internaționale de volei feminin din CEV Champions League 2023, dintre echipele CSM Târgoviște și Chemik Police din Polonia, care se va disputa astăzi, 21 decembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Sala Sporturilor din municipiul Târgoviște.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a meciului de volei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestuia.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:

  • să pătrundă în stare vădită de beție sau să consume băuturi alcoolice în sală;
  • să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în sală;
  • să introducă în sală inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
  • să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
  • să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă sau să ameninţe cu acte de violenţă;
  • să refuze părăsirea imediată a sălii, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către jandarmi;
  • să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a sălii;
  • să efectueze fără drept orice operațiuni cu articole pirotehnice;
  • să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc a sălii.

Jandarmeria dâmbovițeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Articolul precedentMâine, 21 decembrie, ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște. Citește aici ordinea de zi!
Articolul următorInvestiții de 240 de milioane de euro în dezvoltarea Târgoviștei! 21 de proiecte finalizate și recepționate în 2022, alte 71 în diverse etape de derulare!