Acasă Comunicat de presă Evaluarea activităților desfășurate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în primele...

Evaluarea activităților desfășurate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în primele trei luni ale anului 2024 

19
0

În perioada ianuarie – martie a.c., la nivelul județului Dâmbovița infracționalitatea sesizată înregistrează o creștere de 3,9%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în acest sens fiind dispuse măsuri punctuale pentru combaterea faptelor penale prin asigurarea unei prezențe active a polițiștilor în segmentul stradal, dar și prin organizarea unor activități punctuale pentru siguranța comunității.

Ponderea acestor infracțiuni este reprezentată de faptele de natură judiciară, ceea ce reprezintă 70% din totalul sesizărilor, fiind înregistrate cu 2,1% mai multe fapte față de primele trei luni ale anului 2023.

În ceea ce privește infracțiunile stradale sesizate, 51% dintre acestea au fost comise în mediul urban și 49% în mediul rural. Subliniem că în cadrul acestei categorii, în primele trei luni ale acestui an, se înregistrează o scădere cu 8,5%, comparativ cu perioada similară din 2023.

Analizând și urmărind permanent evoluția situației operative, necesitatea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională, crearea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului, în primele  trei luni ale acestui an, au fost desfășurate 871 de acțiuni de amploare/ cu efective mărite, dintre care 132 au fost pe linie de poliție rutieră, 586 pe linie de ordine publică, 57 în domeniul investigațiilor criminale și 30 în domeniul economic.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, în perioada de referință, polițiștii din Dâmbovița au aplicat 27.677 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4.703 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, 109 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, 36 pentru abaterile stabilite prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și 72 în domeniul silviculturii, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 19.238, au fost aplicate conducătorilor auto pentru abaterile comise.

Astfel, peste 4.800 de șoferi au fost sancționați pentru nerespectarea regimului legal de viteză și peste 4.400 de conducători auto sau pasageri pentru neportul centurii de siguranță de către.

Alte 401 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru utilizarea neregulamentară a telefonului în timpul deplasărilor pe drumurile publice, 195 pentru depășiri neregulamentare, 478 pentru oprirea, staționarea sau parcarea neregulamentară, 306 pentru încălcarea regulilor la întoarcere, mers înapoi, schimbarea benzii, schimbarea direcției de mers, 540 pentru neutilizarea luminilor de drum în timpul zilei în deplasarea pe drumul public și 251 pentru conducerea unui vehicul care prezintă deficiențe majore sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

Pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor au fost aplicate 246 sancțiuni contravenționale, iar pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice 93 de amenzi.

Și indisciplina pietonală a fost sancționată de către polițiști, pe această linie fiind aplicate 747 de sancțiuni contravenționale. În ceea ce privește abaterile bicicliștilor, au fost aplicate 1.276 de sancțiuni, iar conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, 310 de sancțiuni.

Întrucât unul dintre principalele obiective ale instituției este cel de reducere a numărului accidentelor rutiere și a numărului de victime, la nivelul Inspectoratului au fost puse în aplicare măsuri care au vizat prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în principal, prin depistarea și sancționarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe psihoactive la volan, a celor care conduc cu viteză excesivă ori prin sancționarea indisciplinei pietonilor/bicicliștilor sau a celor care nu acordă prioritate de trecere.

Astfel, în urma activităților desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, polițiștii rutieri au constatat 143 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 33 de fapte au fost pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, 45 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 28 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, datorită prezenței active și a acțiunilor desfășurate de poliţişti pe drumurile publice, la nivelul județului Dâmbovița, valoarea accidentelor rutiere grave înregistrată în trimestrul I este sub media ultimilor 4 ani.

Astfel, în primele trei luni ale anului 2024,  se înregistrează o diminuare cu 5,88% în ceea ce privește numărul accidentelor grave și o creștere de 5,12% în ceea ce privește numărul accidentelor rutiere ușoare, comparativ cu perioada analizată.

Din situaţia statistică a reieşit faptul că, la nivelul județului, principalele cinci cauze generatoare de accidente rutiere sunt abaterile pietonilor și bicicliștilor, viteza, neacordare prioritate pietoni și neacordare prioritate vehicule.

În anul 2024, principalele obiectivele ale instituției sunt creșterea gradului de siguranță publică, protecție a cetățeanului, siguranță stradală, rutieră, siguranță școlară, eficientizarea activității de prevenire și combatere a infracțiunilor contra patrimoniului și persoanei, respectiv a celor asociate violenței domestice și a agresiunilor de natură sexuală, eficientizarea activităților de contracarare a infracțiunilor contra mediului, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene și combaterea tuturor formelor de criminalitate organizată, în special a traficului de persoane (inclusiv migranți), traficului de droguri, criminalității informatice și spălării banilor.

Pentru atingerea acestor obiective, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor continua desfășurarea activităților, în cooperare cu structurile de aplicare a legii de la nivelul județului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situației operative.

Foto: Sebitoriale

Articolul precedent„Donează sânge! Salvează o viață!”, alături de jandarmii dâmbovițeni
Articolul următorO nouă ediție a Bursei locurilor de muncă va avea loc pe 17 mai, la Casa Tineretului din Târgoviște