Acasă Ajută și tu! Donează sânge! Salvează o viață!

Donează sânge! Salvează o viață!

12
0

Este nevoie de sânge în toată țara, dar și la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița. Puteți și voi să ajutați ca deficitul de sânge din prezent să fie acoperit cât mai repede, prezentându-vă dimineața, în zilele săptămânii, între orele 7.30 – 11.30 la sediul din Târgoviște, Bulevardul I.C.Bratianu nr 4., pentru a dona sânge. După cum ne-a declarat doamna doctor Iulia Stanciu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, chiar și mâine, 29 august 2020, deși este sâmbătă, centrul va fi deschis dis de dimineață, așa că, dacă vă încadrați în cerințele minime pentru donarea de sânge pe care le vom detalia mai jos, vă iubiți semenii și vă place să fiți de ajutor celor aflați în suferință, puteți face o scurtă ”vizită” pentru a dona sânge. Acțiunea de mâine se încadrează într-o acțiune desfășurată la nivel național, în capitală și 40 de orașe din țară, menită să promoveze donarea de sânge în rândul potențialilor donatori, dar și să permită celor care vor să doneze, dar sunt foarte ocupați în timpul săptămânii, să reușească totuși să doneze sânge.

Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița

Donarea de sânge este o acțiune umanitară nobilă, care salvează vieți. În Târgoviște și, în general, în județul Dâmbovița, trăiesc oameni buni, harnici, muncitori, generoși și credincioși, care mereu au sărit în ajutorul semenilor aflați în suferință, chiar și printr-o simplă donare de sânge. În vremurile de dinainte de epidemia de coronavirus, Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița  conta pe circa 400 de donatori în fiecare lună, dar, de la jumătatea lunii martie, numărul donatorilor a scăzut, ajungând la 200, maxim 300 de donatori pe lună. Este nevoie mare de sânge în spitalele din județ, în special sânge cu RH negativ. Condițiile de donare nu sunt excesive:

– vârsta între 18 – 60 de ani;

– greutatea de peste 50 kg, pentru fete și peste 60 kg, pentru băieți,

– stare bună de sănătate fizică și psihică;

Dar:

– trebuie să nu fiți sub influența niciunui medicament, să nu consumați alcool cu 24 de ore înainte de donare să nu fumați cu o oră înainte de donare;

– trebuie să nu aveți un istoric personal de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, intervenții chirurgicale, tatuaje sau extracții dentare recente;

– trebuie să veniți la 28 de zile după revenirea în țară sau de la contactul cu o persoană Covid19 pozitivă sau aflată în izolare/carantină.

Dacă nu ați mai donat sânge până acum, e bine să știți că, înainte de donare este recomandat să luați un mic dejun sărac în grăsimi, să aveți hidratare suficientă și o stare de spirit bună!

Cei care donează sânge primesc nu numai o stare de bine la gândul că gestul lor a salvat vieți, ci și 7 tichete de masă, precum și un voucher de la Rompetrol care vă așteaptă în benzinăriile lor cu o gustare și o băutură, pentru un plus de energie care să vă alimenteze pofta pentru fapte bune!

De ieri, 27 august, la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița se recoltează și plasmă de la pacienții vindecați de coronavirus, prin procesare din sânge, nu prin plasmafereză. Pentru informații despre această procedură, cei au fost infectați cu SARS – Cov 2 și s-au vindecat de mai mult de 14 zile, pot suna la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, telefon 0245.210913.

Vă îndemnăm să dați curs invitației de a dona sânge mâine sau în timpul săptămânii viitoare, pentru că sângele donat de dumneavoastră va salva sigur o viață și asta chiar merită făcut!