Acasă Comunicat de presă 48 de tineri dâmbovițeni au ales să îmbrace uniforme cu atitudine și...

48 de tineri dâmbovițeni au ales să îmbrace uniforme cu atitudine și s-au înscris la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani

82
0

În urma activității de înscriere, care s-a încheiat pe data de 5 noiembrie a.c., 48 de tineri dâmbovițeni au ales să devină subofițeri jandarmi și au optat pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.
În continuare, celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare se vor depune până la data de 24 noiembrie 2023, între orele 08.00-16.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I, nr. 49.
După ce a fost parcursă evaluarea psihologică a candidaților înscriși, urmează proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, care se va susține în centrul zonal de selecție, potrivit arondării și anume la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, în perioada 07 – 13 decembrie 2023.
Proba de verificare a cunoștințelor se va susține în data de 16 decembrie 2023, la unitatea de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.
Examinarea medicală se va realiza în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unității de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acesteia, până la data de 2 februarie 2024.
Se impune verificarea permanentă şi atentă a site-ului Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița: www.jandarmeriadambovita.ro secțiunea carieră și site-ul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani: www.scoaladragasani.ro întrucât comunicarea informaţiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza prin aceste modalități.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Articolul precedentRezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști la sfârșit de săptămână
Articolul următorMiercuri, 8 noiembrie, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în orașul Răcari!