Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
În perioada 4-5 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți la datorie, pe raza întregului județ, și au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Pe parcursul celor 2 zile, polițiștii au intervenit la 70 de evenimente, dintre care 43 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, și au constatat 49 de infracțiuni. Dintre acestea, 33 au fost contra persoanei și 9 contra patrimoniului.
Totodată, au fost organizate 18 acțiuni punctuale în cadrul cărora polițiștii au aplicat 509 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la peste 152.000 de lei.
Ca măsură complementară, pentru abaterile de la regulile de circulație pe drumurile publice, polițiștii au reținut 29 de permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe Calea București, din Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Brănești.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Foto: Sebitoriale.ro