Acasă Sebitorial Viața bate filmul! Mereu!

Viața bate filmul! Mereu!

212
0

Dintre toate filmele despre pandemii mortale care amenință omenirea cu extincția, un film realizat în 2011 de către regizorul american Steve Soderbergh merită puțină atenție în prezent. Este vorba despre filmul Contagion (Contaminare), care a rulat în România cu titlul ambiguu Pericol nevăzut. Cei care nu au văzut filmul, trebuie să știe că sinopsisul de pe Cinemagia îl rezumă așa: ” Un action-thriller senzațional, Contagion prezintă omenirea din nou în pericol de extincție. Apariția unui virus cumplit, care se răspândește cu o viteză fulminantă și are puterea de a ucide în câteva zile, stârnește groază peste tot în lume. Comunitatea medicală mondială este depășită de situație și pe lângă faptul că oamenii de știință nu reușesc să găsească un antidot, ei nu pot opri nici starea de panică iscată în urma deceselor. În tot acest timp, oamenii de rând încearcă și ei să găsească o cale de supraviețuire, într-o societate distrusă de cumplita molimă.” Iar pe IMDB, Contagion din 2011 este rezumat cam așa ”La scurt timp după întoarcerea ei dintr-o călătorie de afaceri în Hong Kong, Beth Emhoff moare din cauza unei gripe sau a unui alt tip de infecție. Fiul ei mic moare mai târziu în aceeași zi. Soțul ei Mitch pare totuși imun. Astfel începe răspândirea unei infecții mortale. Pentru medicii și administratorii din Centrele de Control al Bolilor din SUA, trec câteva zile înainte ca cineva să realizeze amploarea sau gravitatea acestei noi infecții. Mai întâi trebuie să identifice tipul de virus în cauză și apoi să găsească un mijloc de combatere a acestuia, proces care va dura probabil câteva luni. În timp ce contagiunea se răspândește la milioane de oameni din întreaga lume, ordinea societății începe să se descompună pe măsură ce oamenii intră în panică.”

Filmul Contagion este chiar un film bun, cu o distribuție de excepție, din care fac parte nume grele ca Gwyneth Paltrow, Matt Damon, Marion Cotillard, Kate Winslet sau Laurence Fishburne. Are happy end, chiar dacă ajungem la el suficient de târziu, cât pierderile în vieți omenești să fie considerabile. Față de alte filme cu subiecte asemănătoare este de top, iar faptul că și-a scos banii investiți în producția lui, și a adus și profit producătorilor este de menționat. Interesant este însă că scenariul din Contagion/Pericol nevăzut seamănă destul de mult cu epidemia cu coronavirus declanșată recent în China.

Nu voi enumera aici toate coincidențele dintre filmul apărut în 2011 și epidemia de coronavirus de la începutul anului 2020. Dacă vreți, le puteți descoperi singuri, urmărind pentru prima dată sau nu neapărat, filmul propriu zis. Evitând orice referire la vreo conspirație, fie ea mondială sau mai restrânsă, voi remarca doar că în film virusul ce declanșează epidemia pornește din Hong Kong, de la o specie de lilieci, mediu fiind o piață de animale. Coincidențele însă nu provin din tenebrele vreunei conspirații, ci, pur și simplu, pentru că un astfel de scenariu era foarte plauzibil. Dacă producătorii unui film au ajuns la el, să sperăm că și cei care pot să oprească dezastrul unei asemenea pandemii l-au luat în calcul și s-au pregătit pentru el. Acum e momentul să-și probeze capacitățile!

Epidemia de coronavirus este ceva foarte serios, o foarte mare provocare pentru toate statele lumii. Nu trebuie să intrăm în panică, dar trebuie să facem tot ce se poate pentru a o combate și a o opri cât mai rapid! Nu este un film la care să poți ieși din sală dacă nu-ți place, sau a cărui derulare să o poți opri oricând. România trebuie să-și testeze acum capacitatea de reacție, pentru a-și  salva și proteja cetățenii. Deocamdată este declarată ”starea de epidemie de gripă” în România, iar de coronavirus părem ocoliți. Trebuie, totuși, mai multe acțiuni preventive și de înștiințare a populației și chiar a autorităților. Pentru că, nu-i așa,  viața bate filmul! Mereu!

P.S. Masca din imagine a fost fotografiată de un colaborator al nostru acum câteva zile. Era aruncată pe jos într-o zonă intens circulată din Târgoviște. Hotărâți voi singuri dacă este doar proastă creștere sau o inconștiență posibil periculoasă !

Articolul precedent30 de ani de la înființarea S.I.E.
Articolul următorTârgul de Nunți Ghidul Miresei – ediția de iarnă