Activități pentru informarea elevilor din Tărtășești
Ieri, 4 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliția Orașului Răcari și Secția nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, au desfășurat activități informativ-preventive la unitățile de învățământ de pe raza localității Tărtășești.
Astfel, polițiștii au discutat cu elevii, adresându-le recomandări atât cu privire la protecția bunurilor personale, reducerea implicării în evenimente negative, reducerea fenomenului de bullying, cât și în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție individuală, în contextul epidemiologic actual.
Totodată, cadrele didactice au fost instruite cu privire la necesitatea supravegherii și îndrumării corespunzătoare a elevilor pentru siguranța acestora.
De asemenea, având în vedere contextul actual, polițiștii au controlat 4 microbuze de transport școlar și au avertizat 11 persoane, aflate în zona adiacentă unităților de învățământ, cu privire la respectarea regulilor de protecție individuală.