Acasă Cultură “Sunt un frate tânăr”, sâmbătă, în Fiord Club

“Sunt un frate tânăr”, sâmbătă, în Fiord Club

173
0

Turneul  spectacolului de muzică și poezie “Sunt un frate tânăr”, dedicat regretatului artist Florian Pittiș, ajunge sâmbătă, 25 ianuarie, și la Târgoviște. Gazdă va fi, în mod firesc, locul preferat de peste două decenii de boema târgovișteană, Fiord Club RockStillery. Începând cu ora 21.00, cei care ați crescut fredonând ”Lume, lume, soră lume”, adică ”Vinovații fără vină”, ”Ploaia care va veni” sau ”Sfârșitul nu-i aici”, precum și voi cei care le-ați descoperit mai târziu, le puteți asculta în interpretarea unui trio de prieteni și foști colegi ai Florian “Moțu” Pittiș.

Dorin Andone, la chitară acustică și voce, Vlady Cnejevici, la claviaturi și voce, și Teo Boar, chitară electrică și voce, au pus la cale de anul trecut acest spectacol intitulat “Sunt un frate tânăr” – Spectacol de muzică și poezie în memoria lui Florian Pittiș, show care a fost prezentat cu mare succes pe scene din București, dar și din țară. “Sunt un frate tânăr” include în principal cântece și poezii interpretate de “Moțu” Pittiș alături de Cnejevici, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă în Pasărea Colibri.

Dorin Andone este absolvent al  Institutului de Teatru din Târgu Mureș, promoția 1987, cu o carieră impresionantă de actor la Teatrul Național Cluj, Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București, și acum la Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București, dar și de folkist în trupa fondată de el numită simplu: “Dor”. Ceilalți doi componenți ai proiectului, ”clăparul” Vlady Cnejevici și chitaristul Teo Boar sunt muzicieni celebri ai scenelor rock și folk-pop românești, care au dat substanță unor trupe ca Pasărea Colibri, Pacifica, Mircea Baniciu & Band, Mircea Rusu Band sau Paul & The Blue Workers.

Așa că sâmbăta asta poți să petreci o seară excepțională în Fiord Club RockStillery fiind prezent la showul “Sunt un frate tânăr” – Spectacol de muzică și poezie în memoria lui Florian Pittiș. Un bilet este numai 25 de lei, locația este deosebită, amintirile și nostalgiile sunt binevenite! Și poți fii sigur că, la sfârșit, vei afla că, de fapt, ”sfarșitul nu-i aici”!

P.S. Despre Florian “Moțu” Pittiș poți afla câte ceva de aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Florian_Pittiș, iar despre turneul “Sunt un frate tânăr” – Spectacol de muzică și poezie în memoria lui Florian Pitiș https://www.facebook.com/Sunt-un-frate-tânăr-2294880310777313/

Articolul precedentSebitoriale- ziar dâmbovițean exclusiv online
Articolul următorPrima minivacanță din 2020 are trei zile