Astăzi, 30 ianuarie 2020 se împlinesc 168 de ani de la nașterea celui mai mare dramaturg român de până acum, Ion Luca Caragiale. Considerat, pe bună dreptate, unul dintre clasicii literaturii române, alături de Mihai Eminescu și Ion Creangă, Caragiale a fost creatorul limbajului dramatic românesc. Așa cum știți, desigur cu toții, opera lui unică cuprinde piese de teatru, nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii şi chiar poezii. Caragiale a rămas în conștiința publică mai ales prin piesele de teatru, momentele și schițele în care a satirizat cu măiestrie lumea Bucureștiului sau pe cea din provincie de sfârșit de secol XIX și început de secol XX.
Tocmai această satiră îi asigură locul special în Eternitatea românească. Ca nimeni altul până în prezent, Caragiale a satirizat moravurile, fie ele politice, familiale sau profesorale. Folosind arma satirei cu precizie chirurgicală, dar și cu un soi de duioșie pe care numai cine iubește neamul românesc o poate înțelege, Caragiale ne-a lăsat atât pagini literare de aleasă virtuozitate stilistică, pe care merită să le citești și recitești oricând, chiar și ca pe o mărturie a epocii sale, cât, mai ales, surprinzător sau nu, o descriere amănunțită a prezentului și, foarte probabil, a viitorului nostru românesc. Radiografia epocii lui Caragiale, așa cum o găsim acum în opera sa, se suprapune aproape perfect pe cea a epocii în care trăim. La fiecare pas dăm de câte un Cațavencu, cu sau fără revistă, un Trahanache, un Agamiță Dandanache, sau un Rică Venturiano, ministru, primar sau parlamentar, precum și de o mulțime de cucoane, dame, doamne sau ”demoazele” gen Zoe, Didina, Mița, Veta sau Zița, Mam’ mare sau Mamițica. Mitică e lângă tine la cafenea, la casă la supermarket, în birou sau la volan. Pristanda și Cetățeanul turmentat nu lipsesc nici ei! Scrisorile pierdute, așijderea!
Personajele caragialiene sunt astăzi mai vii ca oricând și vor trăi neatinse de funinginea timpului, mult timp de acum înainte. La 168 de ani de la nașterea lui Caragiale, putem să-l sărbătorim cel mai cinstit citindu-i opera și reflectând un pic asupra perenității subiectelor și personajelor ce le animă. Peste o sută de ani, probabil, vor fi la fel de proaspete și de relevante pentru mentalitățile pe care le criticăm doar pentru a le întări tot mai mult, tot mai durabil!
P.S. ”Curat murdar, coane Fănică!”
