Acasă Comunicat de presă Precizări ale Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița

Precizări ale Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița

77
0
DSP Dâmbovița

COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la evenimentul epidemiologic înregistrat la un laborator de cofetărie din oraşul Târgovişte, facem următoarele precizări:

            La  iniţiativa conducerii respectivului laborator de cofetărie, în data de 29 iunie 2020 a fost demarată acţiunea de testare profilactică a 47 de salariaţi, din care 13 sunt cazuri pozitive, asimptomatice. Acţiunea de testare profilactică a fost determinată de cele 2 cazuri index, simptomatice, apărute în cadrul societăţii în zilele de 24 şi 25 iunie 2020.

            Ancheta epidemiologică demarată de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a identificat până la acest moment, un număr de 68 de contacţi direcţi.

            Au fost instituite următoarele măsuri:

  • internarea persoanelor pozitive la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
  • izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi şi a membrilor de familie pentru o perioadă de 14 zile;
  • monitorizarea stării de sănătate a persoanelor plasate în izolare la domiciliu, prin intermediul medicilor de familie;
  • în cazul apariţiei simptomatologiei specifice SARS-CoV-2, vor solicita Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa care îi va transporta la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
  • întreruperea activităţii laboratorului de producţie şi a unităţilor de desfacere, pentru o perioadă de 14 zile;
  • efectuarea dezinfecţiei terminale la nivelul tuturor spaţiilor comune, a liniilor de producţie şi a mijloacelor de transport;
  • respectarea regulilor de igienă individuală;
  • limitarea contactului interuman;
  • asigurarea de echipamente de protecţie în cantitate suficientă pentru întregul personal;
  • asigurarea de cantităţi suficiente de produse biocide TP1 si TP2, iar utilizarea lor să se realizeze conform prescripţiilor producătorului;
  • implementarea regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii, cu respectarea distanţelor minime de protecţie la locul de muncă, purtarea obligatorie a măştilor de protectie, transportului salariaţilor;
  • promovarea permanentă în rândul personalului a măsurilor de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus.

            Pentru neconformităţile identificate ca urmare a controlului igienico-sanitar efectuat la acest laborator de cofetărie, D.S.P. Dâmboviţa a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10 000 de lei şi a impus societăţii comerciale ca în regim de urgenţă, să aplice toate măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii numărul 831/2020.

DIRECTOR EXECUTIV,                                               COMP. RELAŢII PUBLICE,

  Dr. Sorin STOICA                                                       Cons. Marinela POPA