Acasă Poliția informează! Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă activitățile de verificare...

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii 55/2020

14
0

Pe parcursul zilei de ieri, 15 decembrie, polițiștii dâmbovițeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au acționat în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acțiunilor desfășurate atât în mediul urban cât și în mediul rural au fost verificate 196 de societăți comerciale şi 93 de mijloace de transport public în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 215 sancțiuni contravenționale valoarea totală a acestora fiind de 9 500 de lei.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul orar 23:00-05:00, pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

          Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

          Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

         În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.