Acasă Poliția informează! Polițiștii dâmbovițeni, prezenți la Festivalul Dovleacului de la Vulcana Pandele

Polițiștii dâmbovițeni, prezenți la Festivalul Dovleacului de la Vulcana Pandele

136
0

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară și de la Postul de Poliție Vulcana Pandele, s-au aflat printre participanții la Festivalul Dovleacului, în comuna Vulcana Pandele.

Cu acest prilej, polițiștii au discutat cu cetățenii comunei și le-au transmis recomandări pentru a preveni victimizarea prin implicarea în evenimente negative, cum ar fi furturi, înșelăciuni, fapte comise cu violență, conflicte, abuzuri.

De asemenea, polițiștii le-au transmis tinerilor întâlniți informații privind efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive.

Ulterior, polițiștii s-au deplasat la Complexul ”Curtea Domnească” din Târgoviște, unde au inițiat noi discuții cu vizitatorii cu privire la infracțiunile contra patrimoniului sau persoanei și modalitățile prin care acestea pot fi prevenite.

Activitățile au fost circumscrise campaniei ”Dincolo de aparențe”.