Acasă Comunicat de presă Polițiștii dâmbovițeni au continuat misiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și...

Polițiștii dâmbovițeni au continuat misiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea ordinii și siguranței publice 

71
0

La data de 21 noiembrie a.c., peste 140 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de la celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice.

Ca urmare a celor 16 filtre instituite, polițiștii au legitimat 319 persoane, au oprit pentru control 223 de autovehicule și au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 28 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniştii publice și 163 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile publice intens circulate pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație, fiind testați 65 de conducători auto pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive sau alcool.

Pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 14 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Și pe parcursul acestei zile, polițiștii dâmbovițeni vor continua activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice.

Exemplu:

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 19:03, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe strada Mesteacănului, din localitatea Cornești, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto au fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto: Sebitoriale