Acasă Poliția informează! Poliția, alături de elevi pentru a preveni faptele cu violență

Poliția, alături de elevi pentru a preveni faptele cu violență

139
0

Astăzi, 18 septembrie, polițiștii de la prevenire au organizat o activitate pentru prevenirea  faptelor cu violență. Activitatea s-a desfășurat pe raza municipiului Târgoviște

La data de 18 septembrie a.c., structura de prevenire a criminalității, specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și voluntari din cadrul Organizației ”Salvați Copiii”,   au organizat o campanie de prevenire a faptelor cu violență pe raza municipiului Târgoviște, în zonele frecventate de elevi, înainte sau după orele de curs.

Pornind de la premisa că există situaţii care pot favoriza producerea unei infracţiuni şi că, printr-o conduită preventivă, se poate reduce considerabil gradul de victimizare, poliţiştii au stat de vorbă cu tinerii, le-au prezentat sfaturi utile și le-au înmânat materiale cu recomandări.

Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:

Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii, evitaţi compania persoanelor violente, sau conflictuale.

Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe.

Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia, pentru a fi ajutaţi.

Nu răspundeți cu violenţă la provocările altor grupuri şi atrageţi  atenţia prietenilor dumneavoastră asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale.

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora.

Dacă intraţi într-o dispută cu un alt coleg, fiţi primii care renunţă. Amintiţi-vă că urmarea acesteia poate fi: rănirea voastră sau catalogarea ca „bătăuşi” de cei din jur.