Acasă Epidemie coronavirus Numai 25 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore în...

Numai 25 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore în județ!

44
0

BULETIN DE PRESĂ – 10.08.2020

  În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov-2.

  Au fost organizate 26 de acțiuni punctuale la care au participat 418 polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi. Astfel, au fost verificate 86 de obiective/locații  și au fost legitimate 1237 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 271 de autovehicule, dintre care 68 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.600 lei, dintre care 60 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală impuse, celelalte fiind aplicate pentru abateri de altă natură.

Reprezentanții  ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 6 misiuni privind  transportul persoanelor suspecte/confirmate la unitățile spitalicești iar cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 19 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești.

     Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

•     Persoane confirmate cu COVID-19: 2.344 (25 persoane astăzi)

•     Persoane vindecate, în total: 600

•     Persoane decedate de la debutul pandemiei: 83

•     Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 498

•     Persoane aflate în izolare la domiciliu: 287

   Forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

   Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii  publice. De aceea, vă reamintim că este necesar să respectați măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus. Numai împreună putem depăși această situație!

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Foto: Sebitoriale.ro, 10. 08. 2020, ora 12.05.