Acasă Poliția informează! Noi acțiuni desfășurate de polițiști pentru siguranța cetățenilor

Noi acțiuni desfășurate de polițiști pentru siguranța cetățenilor

197
0

Pe parcursul zilei de ieri, 17 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual.

Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, centrele și societățile comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Polițiștii dâmbovițeni au desfășurat activități atât în mediul urban, cât și rural, fiind verificate 83 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi 188 de mijloace de transport persoane, dintre care 81 au fost autovehicule destinate transportului public în comun.

Totodată, s-au efectuat verificări la peste 500 de obiective/locații de interes.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale,  în valoare de 3.000 de lei.

Reamintim cetățenilor că, în contextul actual, este necesar să manifeste în continuare un comportament responsabil și să nu se expună inutil unor riscuri.