Acasă Anunț important Lucrările la Stadionul Eugen Popescu vor fi reluate de săptămâna viitoare

Lucrările la Stadionul Eugen Popescu vor fi reluate de săptămâna viitoare

30
0

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a organizat astăzi, 18 august 2020, o conferință de presă dedicată problemei lucrărilor de modernizare a Stadionului „Eugen Popescu”. Principalul anunț a fost că de săptămâna viitoare vor fi reluate lucrările la stadion, dar primarul municipiului a recunoscut că valoarea investiției a crescut, față de valoarea inițială:

”Săptămâna viitoare vor reîncepe lucrările, iar astăzi voi convoca o ședință a Consiliului Local pentru începutul săptămânii viitoare, în vederea aprobării noilor indicatori tehnico-economici”, a anunțat primarul Cristian Stan. ”Valoarea totală a investiției este de 54.113.120 lei fără TVA. Este o creștere față de indicatorii precedenți, însă lucrul acesta s-a întâmplat, repet, din cauza unui proiect tehnic inițial care nu a ținut cont de toate realitățile din teren.”

Referitor la proiectantul inițial, primarul municipiului a precizat: ”Primăria a reziliat contractul, nu a plătit absolut nimic pentru prestarea de servicii de proiectare, în contextul în care, deși achitasem o anumită sumă, am compensat-o cu celelalte debite pe care le aveam față de proiectant din cazul altor proiecte. Am lansat o licitație publică pentru ceea ce înseamnă proiectul tehnic, am achiziționat serviciile unui nou proiectant, s-a mers în teren, s-a decis necesitatea realizării unor noi studii, și mă refer la studiile geotehnice și cele hidrologice, astfel încât pe ceea ce înseamnă, spre exemplu, tribuna veche, tribuna care a rămas în picioare, să putem avea o soluție tehnică de natură să răspundă tuturor cerințelor de securitate și să avem un stadion modern din toate punctele de vedere. La acest moment, proiectul este finalizat și predat Primăriei”.

Rămâne de văzut dacă la ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, convocată deja astăzi pentru data de luni, 24 august 2020, și care are pe ordinea de zi la punctul 5 ”proiect de hotărâre pentru modificare HCL nr.304/29.07.2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului Reabilitare și modernizare stadionul Eugen Popescu din Târgoviște”, primarul Cristian Stan va obține o majoritate de voturi pentru a fi aprobată această creștere, pentru că la ultima ședință de consiliu nu se reușise trecerea acestui proiect de hotărâre. Poate apelul de astăzi al edilului adresat tuturor forțelor politice reprezentate în Consiliul Local ”să voteze proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici”, să schimbe opinia consilierilor liberali, care s-au opus inițial proiectului.