Acasă Educație FSLI anunță că protestele sindicale din educație vor fi inevitabile!

FSLI anunță că protestele sindicale din educație vor fi inevitabile!

12
0

FSLI: Protestele în educatie vor fi inevitabile

            Federația Sindicatelor Libere din Învățământ condamnă politica de austeritate pe care noul guvern intenționează să o promoveze și se pregătește pentru declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare, conform unui comunicat recent al federației sindicale.

            Sindicaliștii atrag atenția că, în condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câțu condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie socio-profesională. «Dupa lovitura primita prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Câțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2021 și de la data de 1 septembrie 2021. De asemenea, după trei ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în învățământul special sau care predau în regim de simultan sunt incorect calculate prin raportare la salariile de baza din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioara a acesteia!!! Aceasta este «răsplata» pentru efortul uriaș depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învățarea online? Prin efortul personal, financiar și material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învățământ cu dispozitivele tehnice necesare, așa cum prevedea legea, fiind nevoite să lucreze de pe laptopurile și telefoanele personale și să găsească singure soluții de avarie, astfel încât procesul de predare-învățare-evaluare să continue» se spune în comunicatul FSLÎ.

            Întrucât acestea sunt doar o parte din nemulțumirile lucrătorilor din sistemul de învățământ preuniversitar, conform semnalelor primite, se dorește declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare.

                     Presedinte FSLÎ Dâmbovița,

                      prof. Emil Poamă