Acasă Sebitorial Festivalul promisiunilor s-a încheiat, urmează premierea, la alegerile locale de mâine!

Festivalul promisiunilor s-a încheiat, urmează premierea, la alegerile locale de mâine!

109
0

Festivalul promisiunilor electorale s-a încheiat, iar mâine va avea loc premierea concurenților, prin voturi valabil exprimate, a căror numărătoare le va acorda norocoșilor/merituoșilor candidați, mandate de patru ani de primar, de președinte de consiliu județean, de consilieri locali și județeni. Formatul ziarului www.sebitoriale.ro a exclus de la bun început, în mod voluntar, rubrica ”Politică”, așa că nu am avut de a face cu acest ”festival” decât ca simpli observatori, dar întrucât se poate trage concluzia greșită că ne este indiferent fenomenul politic, sau nu știm a-l aborda, am fi vrut să schițăm aici câteva trăsături ale recent încheiatei campanii electorale, festival-concurs al promisiunilor magice pe care nici zânele cele mai fermecate nu le-ar putea îndeplini, probabil, în patru, poate nici în mai mulți ani. Vorbim la modul general, ca sumă totală de exagerări premeditate, sigur că există peste tot candidați serioși, dedicați, puși pe treabă, cu programe și proiecte realizabile, al căror electorat nu va fi dezamăgit niciodată.

Pentru a nu se interpreta drept tentativă de influențare a votului de mâine, vom amâna publicarea articolului pentru data de luni, 28 septembrie 2020, indiferent de rezultatul alegerilor, bineînțeles!

Până atunci, avem timp să mergem la vot, să punem ștampila pe cele patru buletine de vot, în dreptul celor pe care dorim să ne reprezinte pentru următorii patru ani! Apă de ploaie sau intenții reale, amăgiri sau adevărate proiecte de dezvoltare, vom vedea apoi dacă rezultatul alegerilor noastre a fost ce ni s-a spus până acum două zile că va fi, cu aplomb și miere cât cuprinde în glas!

Întâi trebuie să facem alegerile! Alegeți să mergeți la vot, alegeți să ALEGEȚI!

Totul va fi bine!

Articolul precedentCOS Târgoviște va fi preluat de stat, locurile de muncă vor fi salvate!
Articolul următor1 octombrie, data de la care Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă