Acasă Cultură Doamne ale artei românești – Expoziție eveniment la Muzeul de Artă din...

Doamne ale artei românești – Expoziție eveniment la Muzeul de Artă din Târgovişte

162
0

DOAMNE ALE ARTEI ROMÂNEȘTI ÎN COLECȚIILE DE ARTĂ ALE COMPLEXULUI NAȚIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIȘTE

          Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită la expoziţia DOAMNE ALE ARTEI ROMÂNEȘTI – în colecțiile de artă ale Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizată la Muzeul de Artă din Târgovişte, Calea Domnească, nr. 185.

          Expoziția cuprinde o parte din istoria artei românești scrisă cu sudoarea, lupta și talentul unor artiste din întreaga țară, unele dintre acestea reprezentante ale feminismului cultural românesc, iar altele rămase necunoscute; lucrări realizate de acestea se regăsesc sporadic în colecțiile de Artă românească și Sculptură și sunt intrate în patrimoniul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște încă de la începutul constituirii primelor colecții, în prima jumătate a secolului trecut, ca donații ori achiziții. Lucrările de gravură, grafică, pictură ori sculptură prezente în expoziție au fost realizate între 1881 și 1970, cu rafinament și stil de: Elena Popea, Eugenia Filotti Atanasiu, Milița Petrașcu, Nina Arbore, Olga Greceanu, Lucia Demetriade Bălăcescu, Micaela Eleutheriade, Tanți Iliescu Mihăilescu, Magdalena Rădulescu, Mariana Petrașcu, Lucia Cosmescu, Zipser Katharina și a unor nume aparținând secolului al XIX-lea care, deși au rezonanța marilor familii boierești, sunt necunoscute (Elena Hristodorescu, Ana Maghieru, Lucreția I. Massu).

          Expoziția va fi deschisă vizitării până la 31 noiembrie 2020, la Muzeul de Artă, de marți – duminică, între orele 9.00 – 17.00.

          Vă aşteptăm cu drag!

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Articolul precedent11 400 de doze de vaccin antigripal alocate Dâmboviței în prima etapă a campaniei de vaccinare
Articolul următorDupă numărul record de ieri, și azi au fost multe noi cazuri de coronavirus în țară – 1679!