Recomandări privind deplasările în pelerinaj la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva
Anual, în municipiul Iași se desfășoară Sărbătorile Iașului în cadrul cărora se desfășoară și manifestarea religioasă Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, eveniment ce presupune sosirea în oraș a unui număr mare de persoane.

În contextul pandemiei cu COVID-19, în scopul prevenirii răspândirii acesteia, Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași au dispus următoarele măsuri în ceea ce privește organizarea sărbătorilor religioase, astfel:
- Hotărărea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 47 din 05.10.2020, precizează că: „Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități”
- Hotărărea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 35 din 06.10.2020, stipulează că: „Intrarea în perimetrul Ansamblului Metropolitan Iași va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate, doar persoanelor cu domiciliul sau reședința în municipiul Iași”.
Pe această cale adresăm cetățenilor următoarele recomandări:
- să respecte prevederile celor două hotărâri;
- să evite deplasările către municipiul Iaşi și să participe la această sărbătoare religioasă doar pe plan local;
- să dea dovadă de spirit civic și să respecte regulile de protecţie sanitară şi distanţare fizică impuse de contextul epidemiologic, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Informare, Relații Publice și cu Publicul