Într-o lume în care viteza a devenit virtute, iar compromisurile par adesea monedă de schimb, cuvântul cinste riscă să devină o relicvă lingvistică. Îl rostim rar, îl auzim și mai rar, iar când apare într-o conversație, pare să vină din alt timp, dintr-o epocă în care oamenii își țineau cuvântul fără să fie nevoie de contracte, martori sau garanții.
Cinstea nu este doar o valoare morală, ci un mod de a sta în lume. Este felul în care privești oamenii în ochi, felul în care îți duci promisiunile până la capăt, felul în care alegi să fii corect chiar și atunci când nimeni nu te vede. Este o formă de curaj, poate cea mai discretă dintre toate, pentru că nu se afișează, nu cere aplauze și nu produce spectacole. Cinstea lucrează în tăcere.
În comunitățile mici, cum sunt multe dintre cele din județul nostru, cinstea a fost multă vreme un fel de capital social. Oamenii se cunoșteau între ei, iar reputația era mai prețioasă decât orice hârtie oficială. „E om de cinste” era o recomandare mai puternică decât orice CV. Astăzi, când relațiile se mută în online, iar anonimatul devine scut pentru orice fel de comportament, cinstea pare să-și fi pierdut terenul natural.
Și totuși, nevoia de cinste nu a dispărut. O vedem în felul în care reacționăm când cineva își recunoaște greșeala fără scuze inutile. O simțim când întâlnim oameni care nu încearcă să ne păcălească, să ne manipuleze sau să ne vândă iluzii. O recunoaștem instinctiv, ca pe o lumină caldă într-o încăpere întunecată.
Poate că ar trebui să reabilităm acest cuvânt. Să-l scoatem din sertarul cu valori „demodate” și să-l punem din nou pe masa discuțiilor publice. Cinstea nu este o slăbiciune, ci o formă de forță. Nu este o povară, ci o investiție în încredere. Iar încrederea este singurul ciment care poate ține laolaltă o comunitate.
Dacă vrem o societate mai bună, nu avem nevoie doar de legi mai aspre sau de tehnologii mai inteligente. Avem nevoie de oameni care să creadă în cinste și să o practice, zi de zi, în gesturi mici și în decizii mari. Pentru că, în cele din urmă, cinstea nu este despre ceilalți. Este despre cine alegem să fim noi.
Foto: www.freepik.com
