Acasă Comunicat de presă Cu excepția pieței de corturi, la Pavcom se poate relua activitatea

Cu excepția pieței de corturi, la Pavcom se poate relua activitatea

130
0

Comunicat de presă

Față de tensiunea socială creată în jurul aplicărilor prevederilor HG nr. 935/2020 societății comerciale PAVCOM SA din Municipiul Târgoviște, suntem în măsură să facem următoarele precizări: În cursul zilei de ieri, organele de control din partea autorităților statului, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, au efectuat verificări constatând o serie de abateri.

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – județul Dâmbovița, la ora 10.30, a avut loc o întrunire de lucru la care au participat: prefectul și subprefectul județului, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Primarul Municipiului Târgoviște, administratorul special al SC PAVCOM SA precum și 3 reprezentanți ai protestatarilor.

În urma analizei situației de fapt și de drept, a documentelor și autorizațiilor deținute de societate, au reieșit următoarele concluzii:

– Complexul comercial central (cupolă) își va desfășura activitatea în continuare fără nicio restricție;

– În zona de comerț modulară alcătuită din corpurile C3, C4, C5 și C6, se va relua activitatea într-un termen de maxim 48 de ore, perioadă în care SC PAVCOM SA va realiza și marca la sol fluxurile vizitatorilor și va asigura măsurile de igienizare, termometrizare a tuturor persoanelor care vor intra în acest complex.

– Pentru zona de comerț, corturi, proprietarul, SC PAVCOM SA, nu a putut prezenta niciun document/autorizație care să poată permite desfășurarea unor activități de genul celor care se desfășoară în acea locație, respectiv comerț ambulant. În atare situație, s-a pus în vedere societății să suspende de îndată activitățile în acest spațiu improvizat, impropriu, neautorizat, în care nu pot fi respectate nici normele de sănătate publică, nici cele referitoare la protecția și securitatea la incendiu.

– Pentru comercianții care își desfășoară activitatea în această zonă, SC PAVCOM SA s-a obligat ca, prin acordul părților, fie să suspende contractele de locațiune, fie să le pună la dispoziție alte spații care să îndeplinească cerințele legii.

Instituția Prefectului Județul Dâmbovița – Biroul de presă

Articolul precedentActivități de informare desfășurate de polițiști la Clubul Pensionarilor din Târgoviște
Articolul următor80 de noi cazuri în județ și, din păcate, încă 4 decese ale unor pacienți cu coronavirus