Acasă CNM Curtea Domnească Târgoviște Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște lansează două campanii publice: „Obiecte...

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște lansează două campanii publice: „Obiecte și amintiri din comunism“ și „Școala de Cavalerie de la Târgoviște”

30
0

Acest apel se adresează tuturor celor care dețin obiecte din perioada comunistă, cetățeni pe care îi îndemnăm să nu le arunce în uitare și să le doneze muzeului pentru a completa colecțiile și pentru a organiza expoziții și evenimente educative, ateliere, ghidaje tematice pentru elevi, studenți și toți cei interesați. Astfel, Viața cotidiană în comunism, o expoziție permanentă, va fi organizată în viitorul apropiat și avem nevoie de sprijinul comunității pentru a reconstitui aspecte ale epocii comuniste (1948-1989). Orice obiect donat, dacă se poate și însoțit de câteva date, va fi pus în evidență și va sprijini demersul nostru. La fel, orice fel de amintire din acea perioadă, ne este de mare ajutor. Pot fi  obiecte de uz casnic/gospodăresc, piese de mobilier, acte/obiecte personale, jucării, mărțișoare, fotografii, felicitări, piese de vestimentație etc. Cine a devenit pionier la Turnul Chindiei este așteptat la muzeu. Tot așa, ultimele zile ale comunismului așa cum au fost trăite de copii, tineri și maturi, civili sau militari, reprezintă o direcție de interes special.

De asemenea, la fel de important, orice obiect sau informație despre Școala de Cavalerie de la Târgoviște va contribui la o mai bună cunoaștere a funcționării acesteia, dar și a societății românești din perioada interbelică. Dacă aveți părinți sau bunici care au fost elevi sau ofițeri, dacă dețineți fotografii sau alte obiecte, acum este momentul să le putem scana, fotografia, studia în vederea organizării muzeului Școlii de Cavalerie.

Muzeul va reprezenta un punct de mare interes atât pentru români, dar și pentru turiști din toată lumea.

Toți donatorii vor beneficia de abonamente pentru vizitarea muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, de evenimente speciale în cadrul muzeului, alături de consemnarea numelor lor în cuprinsul materialelor de valorificare expozițională. Obiectele vor fi preluate prin act de donație, apoi vor fi evaluate și înregistrate în colecția muzeului.

Pentru a solicita informații suplimentare, ne puteți contacta pe email, la adresa contact@muzee-dambovitene.ro, la telefon 0727365648 sau direct la Muzeul de Istorie, Târgovişte, Strada Calea Domnească, nr. 189.
Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77.

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Articolul precedentJandarmii dâmbovițeni în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Articolul următorSprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine