Acasă Poliția informează! Au început săptămâna primind amendă pentru nerespectarea măsurilor de protecție! 284 de...

Au început săptămâna primind amendă pentru nerespectarea măsurilor de protecție! 284 de amenzi date ieri, suma totală – 24.000 lei!

5
0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii 55/2020

Pe parcursul zilei de ieri, 16 noiembrie, polițiștii dâmbovițeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au acționat în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acțiunilor desfășurate atât în mediul urban cât și în mediul rural au fost verificate 238 de societăți comerciale şi 118 de mijloace de transport public în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 284 de  sancțiuni contravenționale valoarea totală a acestora fiind de 24 000 de lei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Dâmbovița, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul orar precizat mai sus, pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.