Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița a fost solicitat în această dimineață să intervină în cazul unui accident rutier ce a avut loc pe DN 72, pe raza satului Viișoara din comuna Ulmi.
Au acționat Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, SAJ DB cu un echipaj.
La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o persoană rănită, dar conștientă, care a primit îngrijiri medicale la fața locului. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier.
Conduceți cu prudență și respectați Codul Rutier, pentru a nu vă expune riscului de accidente de circulație!