Acasă Anunț important 14 zile de carantină pentru satul Dobra! Citește aici actul care stabilește...

14 zile de carantină pentru satul Dobra! Citește aici actul care stabilește carantina!

5
0

HOTĂRÂREA NR. 43/09.10.2020

privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița

Având în vedere:

  • asigurarea măsurilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă determinate de manifestarea noului coronavirus SARS-CoV-2;
  • prevederile Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență  nr. 4659587 din 09.10.2020 privind instituirea carantinei în satul Dobra din comuna Dobra, judeţul Dâmbovița;
  • prevederile art. 12 din Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic;
  • O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005 şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă;
  • prevederile H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
  • prevederile Legii nr. 55/ 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare;
  • prevederile H.G. nr. 782 din 14 septembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

În considerarea aprobării tacite a proiectului de hotărâre nr. 43, comunicat spre analiză și dezbatere Comitetului Județean pentru Situații de Urgență la data de 09.10.2020,

În temeiul art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Începând cu data de 09.10.2020, ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile se instituie măsura de carantinare pentru satul Dobra din comuna Dobra, judeţul Dâmbovița.

Art. 2 În zona carantinată menţionată la art. 1, se aplică în mod corespunzător toate interdicţiile şi restricţiile stabilite în perioada stării de alertă, prevăzute în Legea nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare şi respectiv H.G. nr. 782 din 14.09.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 3 (1)Se interzice tranzitarea de către mijloacele de transport auto a zonei în care s-a instituit carantina, asigurându-se în acest sens următoarele rute ocolitoare:

  1. DJ 711 intersecție cu DC 28 prin DJ 720A până în localitatea Finta, prin DC 31 se revine la DJ 711 în localitatea Bilciurești;
  2. DJ 711 Băleni – intersecție DC 41 – în localitatea Cornățelu se traversează DJ 701, se continuă pe DC 41 până în sat Slobozia unde se continuă pe DC 42 – Alunișu și se revine la DJ 711, localitatea Bilciurești.

(2)În/din zona carantinată, menţionată la art. 1, este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru:

  1. transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei, pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului;
  2. persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor, transporturilor şi activităţilor cu caracter religios;
  3. voluntarii ce vor asigura alimente, medicamente şi bunuri de strictă necesitate, pe baza unei adeverinţe eliberată de către Primăria Dobra; lista de voluntari va avea un număr de maxim 15 persoane şi va fi întocmită de către Primăria Dobra, componenţa acesteia rămânând neschimbată pe toată durata institurii măsurii şi avizată de către Centrul Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmbovița;
  4. persoanele ce desfăşoară activităţi agricole, prin completarea declaraţiei pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. 4 (1)Din/în zona carantinată, menţionată la art. 1,este permisă ieşirea, respectiv intrarea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor, transporturilor şi activităţilor cu caracter religios, doar pentru situaţii excepţionale care ţin de menţinerea serviciilor publice sau operaţionale.

(2) Persoanele care locuiesc în zona de carantină, aflate în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. 1, vor putea părăsi zona de carantină numai după ce obţin aprobarea scrisă, semnată de către şeful Centrului Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmbovița, pe baza completării declaraţiei pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, care va fi vizată de către C.L.S.U. Dobra şi transmisă Centrului Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmbovița spre aprobare.

Art. 5 (1) Toate persoanele prevăzute la art. 3 şi 4 vor prezenta autorităţilor legitimaţia de serviciu (valabilă pentru instituţiile bugetare) sau adeverinţa de salariat eliberată de angajator, ştampilată şi semnată de către acesta (valabilă pentru celelalte categorii), ori după caz, declaraţia pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

(2) În conţinutul adeverinţei eliberate de către angajator, se vor specifica în clar următoarele aspecte: datele de contact şi de identificare ale angajatorului, datele de contact şi de identificare ale persoanei angajate/salariate, itinerariul de deplasare al acesteia între domiciliul şi locaţia în care acesta îşi desfăşoară activitatea de lucru, precum şi necesitatea argumentată a prezenţei angajatului la locul de muncă şi faptul că persoana în cauză a fost instruită cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic.

Art. 6 În zona carantinată se instituie următoarele măsuri obligatorii:

  1. în toate spaţiile publice, atât cele interioare cât şi cele exterioare este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura;
  2. intrarea-ieşirea persoanelor şi vehiculelor în/din localitatea carantinată se va efectua doar prin filtrele instituite de forţele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
  3. se interzice cu desăvârşire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reşedinţei, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în satul Dobra din comuna Dobra; monitorizarea respectării acestei măsuri se va efectua permanent prin structurile Ministerului Afacerilor Interne, în baza Planului integrat de acţiune, elaborate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmbovița;
  4. este interzisă circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 22.00 – 06.00; excepţie fac bolnavii cronici aflaţi în evidenţele unităţilor sanitare, femeile gravide, urgenţele medicale şi vehiculele aflate în tranzit;
  5. este permisă deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 06.00-22.00 pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, însoţită după caz, de copie a certificatului de înregistrare fiscală, adeverinţă de la angajator (în situaţia în care nu efectuează administratorul societăţii comerciale deplasarea) şi respectiv de documente justificative de achiziţie/transport;
  6. este interzisă intrarea în satul Dobra a operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de curierat şi care livrează/preiau comenzi la/de la cetăţenii din satul Dobra; în acest caz, predarea- preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne; excepţie fac doar operatorii economici mai sus-specificaţi, aflaţi în tranzit;
  7. administratorii sau deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină vor asigura triajul observaţional, măsurarea temperaturii şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru persoanele care intră/ies din spaţiul comercial.

Art. 7 În zona de carantină, Primăria Dobra va lua următoarele măsuri:

  1. aducerea la cunoştinţa cetăţenilor din zonă a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate în contextul epidemiologie existent şi regulile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, prin: distribuirea de pliante şi difuzarea de mesaje prin instalaţii de sonorizare (inclusiv montate pe autovehicule), prin care se vor mediatiza inclusiv prevederile prezentei hotărâri;
  2. asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate, etc.), iar în cazul persoanelor infectate cu COVID-19, deşeurile rezultate din imobilele acestora, vor fi colectate, eliminate şi neutralizate de către o firmă specializată autorizată, contractată prin grija Primăriei Dobra;
  3. asigurarea aplicării întocmai şi monitorizarea măsurii prevăzute la articolul 6, litera c);
  4. asigurarea de personal care va efectua triajul observaţional, măsurarea temperaturii şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru toate persoanele care intră/ies în/din localitatea carantinată prin filtrele instituite de forţele de ordine; excepţie fac persoanele aflate în tranzit; materialele dezinfectante prevăzute pentru această activitate vor fi asigurate prin grija Primăriei Dobra;
  5. asigurarea dezinfecţiei spaţiilor indicate de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmbovița, prin grija primăriei;
  6. asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente, medicamente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei, prin intermediul voluntarilor precizaţi la art. 3, lit. c) sau prin intermediul serviciilor de asistență socială existente la nivelul comunei Dobra.

Art. 8 Centrul Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmbovița pe baza datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmbovița va difuza în dinamică către forţele de ordine şi Primăria Dobra, lista actualizată cu persoanele aflate in izolare / carantină, pentru verificarea respectării de către aceştia a măsurilor impuse de izolare / carantinare.

Art. 9 Orice derogare de la Ordinul nr. 4659587 din 09.10.2020 privind instituirea carantinei în satul Dobra din comuna Dobra, judeţul Dâmbovița, se va realiza prin Centrul Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmbovița, cu aprobarea prefectului.

Art. 10 Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 11 Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovița va aduce la cunoştinţă prezenta hotărâre membrilor C.J.S.U. şi instituţiilor interesate.

PREȘEDINTELE C.J.S.U. DÂMBOVIȚA

PREFECT, dr. ing. AURELIAN POPA

Ordin DSU Dobra