Acasă Consiliul Județean Dâmbovița Sprijin financiar consistent pentru CJCCI

Sprijin financiar consistent pentru CJCCI

19
0
Vizită de lucru la CJCCI Dâmbovița

Cu sprijinul financiar al CJD, Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției este pregătit în eforturile de combatere a epidemiei de Coronavirus

          Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a efectuat astăzi, 16 aprilie 2020, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, dar și de directorul general al Direcției Infrastructură Locală, Vasile Dinu, o vizită de lucru la sediul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), din municipiul Târgoviște, pentru a analiza împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița modul în care fondurile alocate de către Consiliul Județean Dâmbovița răspund nevoilor centrului, în eforturile de combatere a epidemiei de Coronavirus.

          Reamintim faptul că, având în vedere evoluția infecției cu COVID-19 și amploarea pe care epidemia a luat-o și pe teritoriul României, în ședința de consiliu județean din data de 7 aprilie a.c., a fost aprobată alocarea sumei de 250.000 lei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziția autorităților publice locale.

          Banii au fost utilizați pentru dotarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), în vederea operaționalizării activității specifice – prin posibilitatea de a răspunde cu promptitudine situațiilor de urgență și de a lua cu rapiditate deciziile pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus SARS-CoV-2, atât în județul Dâmbovița, cât și la nivel național. Astfel, au fost achiziționate mai multe echipamente IT, care sunt necesare bunei funcționări a centrului.

          La vizita de lucru au mai participat prefectul Județului Dâmbovița, Aurelian Popa, și subprefectul Cătălin Chiru Cristea. 

      Biroul Comunicare, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here