Acasă Comunicat de presă Siguranță înainte de toate! Polițiștii continuă activitățile informativ-preventive din unitățile de învățământ

Siguranță înainte de toate! Polițiștii continuă activitățile informativ-preventive din unitățile de învățământ

54
0

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au organizat 28 de activități informativ-preventive pentru elevii de la patru școli gimnaziale din localitățile Dragomirești, Runcu, Ulmi și Târgoviște, precum și la alte trei licee, tot din municipiul Târgoviște.

În cadrul sesiunilor de informare, principalele teme abordate au vizat prevenirea violenței, bullying-ului și cyberbullying-ului, combaterea consumului de substanțe cu efect psihoactiv, dar și a portului ilegal de obiecte periculoase în incinta școlilor și în zonele adiacente.

Astfel, copiii au fost îndrumați  de polițiști să își rezolve neînțelegerile în mod pașnic și să raporteze orice situație de violență. Acestora li s-a recomandat să fie prietenoși și empatici, să își respecte colegii și să informeze adulții dacă sunt victime ale intimidării în școală sau în mediul online.

De asemenea, prin activități educative, polițiștii au transmis copiilor informații despre riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive și au subliniat importanța unui stil de viață sănătos.

Prin implicarea directă în dialogul cu elevii, polițiștii își doresc să contribuie la crearea unui mediu sigur și propice în școli, astfel că aceste activități vor continua.

Articolul precedentÎn ajunul Zilei internaţionale de luptă împotriva violenţei domestice, asistenții sociali din SJU Târgoviște au atras atenția asupra dimensiunilor îngrijorătoare ale acestui fenomen!
Articolul următorInspectorii DGAF au identificat un prejudiciu în valoare totală de 7,8 milioane de lei