Acasă Poliția informează! Razie de mare amploare a polițiștilor dâmbovițeni – 876 de amenzi...

Razie de mare amploare a polițiștilor dâmbovițeni – 876 de amenzi în valoare totală de 112.165 de lei!

8
0

În cursul nopții de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., în intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie, pe raza județului, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine si siguranță publică și prevenirea răspândirii infecției cu virusul Sars-CoV-2.

Au fost angrenate 227 de efective, dintre care 149 de la ordine publică, 38 de la rutieră și 22 de la investigații criminale.

De asemenea, la activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și jandarmi.

Au fost utilizate 111 de autospeciale, dintre care 82 au fost de la ordine publică.

În urma activităților din teren, polițiștii au controlat 264 de societăți comerciale, au verificat 759 de autovehicule și au au legitimat peste 1.300 de persoane.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 876 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 112.165 de lei.

Din totalul acestora, 80 au fost la Legea nr.61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 439 la Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Alte 351 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație, dintre care 6 pentru consum de alcool și 39 pentru exces de viteză.

Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat și o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.

 Exemplu:

Un bărbat de 54 de ani, a fost depistat de polițiști, în jurul orei 22:37,  pe drumul național 7, pe raza orașului Titu, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest,  bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză,  polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.