Guvernul condus de Ludovic Orban a decis, ieri, 27 august 2020, printr-o hotărâre de guvern, să acorde stimulente financiare elevilor ce au obținut media 10 la examenele naționale din această vară. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, de aceste stimulente financiare se vor bucura peste 1.200 de elevi, 892 de absolvenți de gimnaziu cu 10 la Evaluarea Națională și 315 liceeni cu 10 la Bacalaureat.
În județul Dâmbovița avem 20 de elevi care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și numai 2 liceeni cu media 10 la Bacalaureat, care au fost premiați anterior de către autoritățile locale și județene pentru performanța de ”10 curat”, dar care vor primi și ei stimulentele financiare stabilite de Guvern. Acestea sunt de 1000 de lei, pentru elevii de clasa a VIII a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv, de 3000 de lei, pentru elevii de clasa a XII-a care au obținut media 10 la Bacalaureat.
Bravo lor, iar la anul sperăm ca numărul lor să fie mai mare!