Acasă Comunicat de presă Prefectul județului Dâmbovița solicită rigoare în aplicarea prevederilor impuse în contextul stării...

Prefectul județului Dâmbovița solicită rigoare în aplicarea prevederilor impuse în contextul stării de alertă!

7
0

Comunicat de presă

În contextul creșterii numărului de cazuri la nivelul județului Dâmbovița în ultimele zile, Prefectul județului Dâmbovița solicită rigoare tuturor instituțiilor cu atribuții în aplicarea sau urmărirea respectării aplicării măsurilor pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Atragem atenția operatorilor economici care realizează activități de transport al persoanelor interjudețean și intrajudețean, să respecte prevederile legislative în vigoare, având în vedere că, în urma analizelor efectuate, s-a constatat că unul dintre factorii ce au condus la creșterea numărului de cazuri în județul nostru este transportul în comun. Vor fi mobilizate zilnic forțe ale Ministerului Afacerilor Interne pentru controlul acestor activități , controale al căror grad de toleranță va fi zero!

De asemena, atenționăm toți operatorii de transport că neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 67 din OUG 70/2020, de a asigura accesul la transport gratuit al elevilor, poate fi sancționată fie cu încetarea contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane prin curse regulate la nivel județean, fie cu retragerea licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.

Totodată, solicităm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități și de specialiști,  pentru a proteja sănătatea tuturor.

Respectați regulile de distanțare fizică! Limitați întâlnirile cu mai multe persoane! Evitați zonele aglomerate! Respectați cu strictețe regulile de igienă personală!

                                                                                                    Biroul de presă