Acasă Afaceri Precizări importante privind utilizarea Formularului 084

Precizări importante privind utilizarea Formularului 084

2
0

Precizări utilizare formular 084 „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura/renunţarea la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmbovița informează că prin O.U.G. nr. 120/2021 a fost implementat sistemul național privind factura electronică în România.

Emitentul facturii electronice, care optează pentru transmiterea acesteia în sistemul național privind factura electronica RO e-Factura, este obligat să fie înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronica RO e-factura.

Operatorii economici care au optat pentru utilizarea RO e-Factura sunt înscriși in sistem începând cu data de 1 a lunii următoare transmiterii formularului F084 „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura/renunţarea la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”.

Formularul 084 – Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura/renunţarea la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura este reglementat de Ordinul 1.713/2021 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (084) “Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura/renunțarea la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”.

Formularul se completează şi se transmite de către operatorii economici, respectiv orice entităţi care desfăşoară activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii, care emit facturi electronice către alţi operatori economici (relaţii B2B) şi care optează, în condiţiile prevăzute de OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la  dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea (denumită ordonanţă de urgenţă), pentru transmiterea acestora către destinatari folosind sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.

Formularul 084 – Cerere privind înregistrarea in Registrul RO e-Factura/renunțarea la cererea privind înregistrarea in Registrul RO e-Factura se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii. Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronica RO eFactura este înscris in Registrul RO e-Factura începând cu data de 1 a lunii următoare transmiterii formularului (084).

De la momentul înscrierii in Registrul RO e-Factura, emitentul dobândește și calitatea de destinatar.

Operatorii economici pot să renunțe la cererea privind înregistrarea in Registrul RO e-Factura pana la data înscrierii acestora in Registrul RO e-Factura, respectiv pana la data de 1 a lunii următoare transmiterii cererii de înregistrare, prin transmiterea unui nou formular (084), având bifată secțiunea IV „Renunțare la cererea privind înregistrarea in Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronica (Registrul RO e-Factura)” şi completată cu numărul și data înregistrării formularului inițial (084) prin care operatorul economic a solicitat înregistrarea în Registrul RO e-Factura.

Operatorii economici care au renunțat la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura în termen nu vor mai fi înscriși în acest registru.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

Foto: Sebitoriale.ro