
BILANȚ: PLANUL DE ACȚIUNE ÎN DOMENIUL DROGURILOR PENTRU PERIOADA 2022 – 2024
Ultimii ani ne-au arătat cât de grave pot fi consecințele consumului de droguri, cât de mult afectează sănătatea și bunăstarea oamenilor, cum pot destrăma familii și comunități. Implicarea instituțiilor statului în acțiuni de informare, prevenție și reducere a consecințelor este esențială pentru contracararea acestor amenințări. Educația și sprijinul oferite de autorități pot juca un rol crucial în protejarea oamenilor și în promovarea unui mediu sănătos și sigur pentru toată societatea.

Din acest motiv, astăzi, 15.12.2023, reprezentanții organizațiilor, din județul Dâmbovița, cu responsabilități în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului drogurilor s-au reunit, la sediul Instituției Prefectului, pentru a realiza evaluarea anuală a stadiului îndeplinirii obiectivelor propuse în „Planul de Acțiune în Domeniul Drogurilor pentru perioada 2022 – 2026”.
Întâlnirea a fost prezidată de Prefectul Județului, Claudia Gilia, iar cei 24 de participanți au prezentat activitățile realizate în 2023 de organizația din care proveneau cu scopul prevenirii sau combaterii fenomenului consumului de droguri, precum și propunerile de activități/proiecte pentru anul 2024.
Astfel, cifrele pentru Județul Dâmbovița arată după cum urmează:
• 26 de campanii/proiecte naționale;
• 55 de proiecte locale de prevenire a consumului de droguri;
Beneficiari: 11.800 elevi și studenți, 1.218 părinți și 252 cadre didactice.
• 443 de activități punctuale/tematice de informare privind riscurile asociate consumului și traficului ilicit de droguri, tulburării ordinii și liniștii publice ori conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Beneficiari: 40.376 persoane.
Un alt obiectiv important al Planului de acțiune județean în domeniul drogurilor a fost acela de a dezvolta rețeaua de specialiști care să intervină în depistarea precoce a consumului de droguri și direcționarea consumatorului sau intervenția în caz de urgență.
Astfel, instituțiile partenere au desfășurat în perioada analizată:
• 27 de activități/sesiuni de instruire/informare privind semnele și simptomele în consumul de droguri;
• măsurile de prim-ajutor în caz de supradoză pentru 760 de specialiști din diferite sectoare de activitate (medici de familie, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali școlari, jandarmi, profesori, consilieri școlari, consilieri de probațiune etc.)
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița a organizat, cu sprijinul unor instituții partenere locale, 3 cursuri de formare de bază în domeniul drogurilor pentru 38 de polițiști, 20 de polițiști de penitenciare și 4 cursuri de formare specifică în domeniul prevenirii consumului de droguri la care au participat 79 de cadre didactice/consilieri psihopedagogi.
Planul de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Dâmbovița, pentru perioada 2022 – 2026, este structurat pe 3 capitole:
- Reducerea cererii de droguri, Reducerea ofertei de droguri;
- Consolidarea capacității operaționale de răspuns;
- Cooperare internațională. Monitorizare și Coordonare.
Drogurile au un impact distrugător asupra vieților noastre și a comunităților în care trăim. Este crucial să înțelegem că dependența de substanțe poate afecta pe oricine și că oferirea sprijinului este esențială. Pentru a ajuta pe cei dependenți este important să promovăm accesul la tratament și consiliere. Prin sprijin emoțional și încurajare putem contribui la redobândirea controlului asupra vieții lor. Familia, prietenii și comunitatea pot juca un rol esențial în procesul de recuperare.
Combaterea fenomenului prin educație este, de asemenea, vitală. De aceea, prin proiectele derulate de organizațiile din județul nostru s-a pus un accent atât de mare pe educație și informare. Informarea timpurie și conștientizarea pot preveni inițierea în consum și pot promova decizii sănătoase.
Împreună, prin sprijin și educație, putem lupta împotriva efectelor distructive ale drogurilor și contribui la construirea unei societăți mai sănătoase și mai informate. Așadar, combaterea acestui fenomen nu se face doar cu arme și frica de penitenciare, ci și prin acțiuni de informare și consiliere.