Acasă Afaceri Peste 1000  persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele 3...

Peste 1000  persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele 3 luni ale anului 2024, cu sprijinul AJOFM Dâmbovița

17
0

În primele 3 luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 1029 persoane, dintre care 500 femei.

Din totalul persoanelor ocupate, 669 au peste 45 de ani, 93 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 35 au între 30 și 35 de ani, 66 au între 25 și 30 de ani iar 166 sunt tineri sub 25 de ani ( 156 tineri NEET, sub 30 ani).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 282 provin din mediul urban, iar 747 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (405). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 201. Numărul celor cu studii universitare este de 78, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 345.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 248 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Dâmbovița, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele 3 luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3609 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.anofm.ro

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

Foto: Sebitoriale

Articolul precedentDuminică, la Ploiești, se lansează documentarul despre Ilie Năstase, în prezența echipei 
Articolul următorRezultatele acțiunilor desfășurate de polițiștii din Dâmbovița