Acasă Poliția informează! Măsurile de protecție sunt valabile și la călătoria cu trenul!

Măsurile de protecție sunt valabile și la călătoria cu trenul!

128
0

Acțiuni ale polițiștilor în stațiile de cale ferată și în trenuri

Miercuri, 28 octombrie, în intervalul orar 08:00-12:00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița, sprijiniți de jandarmi și reprezentanți de la CFR Călători, au desfășurat acțiuni, pe raza județului, pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19 și creșterea siguranței călătorilor.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat persoanele aflate în trenuri și stațiile de cale ferată cu privire la respectarea recomandărilor pentru luarea unor măsuri de protecție și păstrarea unei distanțări fizice.

Au fost legitimate 27 de persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, pentru neluarea măsurilor de protecție individuală.

Vă recomandăm să evitați aglomerația, deplasările la orele de vârf și să purtați masca de protecție la bordul trenurilor pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

Articolul precedentO fi de la Târgul de 4 zile din fața Sălii Sporturilor? Record sumbru, 168 noi cazuri de coronavirus în județ!
Articolul următorS-a constituit noul Consiliu Județean Dâmbovița condus de Corneliu Ștefan!