Acasă Jandarmeria Dâmbovița Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal CSM Flacăra Moreni –...

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal CSM Flacăra Moreni – AFC Pucioasa

7
0

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele CSM Flacăra Moreni și AFC Pucioasa, din Liga a III-a, care se va disputa vineri, 13 noiembrie a.c., începând cu ora 14.00 pe Stadionul „Flacăra” din muncipiul Moreni.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a meciului de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestuia, chiar dacă se va desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei cu COVID-19.

Totodată, adresăm organizatorilor, staff-urilor auxiliare celor două echipe, precum și suporterilor care și-au exprimat intenția de a se aduna în zona arenei sportive pentru a-și încuraja echipa favorită, următoarele recomandări preventive:

  • să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităților, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul