Acasă Sebitorial Măști, personaje, atitudini…

Măști, personaje, atitudini…

63
0

Chiar azi dimineață, o felie de realitate mi-a oferit, oarecum zâmbitoare, oarecum serioasă, subiectul acestui sebitorial. Cu masca de protecție pe figură, un bun prieten era la niște cumpărături ușurele într-un market de prin centrul municipiului. Chiar de la intrare el remarcase statura impunătoare a unui înalt funcționar, în cazul de față adjectivul înalt având și sens propriu, și sens figurat. Se cunoscuseră acum câțiva ani, dar înaltul personaj nu a părut să-l recunoască în spatele măștii albastre, așa că prietenul meu a tăcut și el, și și-a văzut de incursiunea proprie printre rafturile pline. A observat totuși cum înaltul domn și-a făcut ceva cumpărături, un pic de colo, un pic de dincolo, în liniște și fără măcar să-i sune telefonul pentru a i se raporta câte ceva din ce s-a mai întâmplat între timp. Apoi a stat cuminte la coadă la una dintre case, păstrând distanța regulamentară și fără să facă vreun caz de funcția sa. A ieșit cu sacoșa în mână, calm și impunător și s-a îndreptat fără grabă spre birou. Întâmplător, din clădirea ce-i adăpostește biroul tocmai ieșise un subaltern, așa că în câteva secunde s-au întâlnit. Subalternul l-a ajutat cu sacoșa până la mașina bleumarin închis, au mai sporovăit un pic, apoi domnul înalt și liniștit s-a îndreptat fără grabă spre clădirea în care, la etajul 1 se află biroul său. Nu știu dacă asta face în fiecare sâmbătă, sau a venit doar astăzi, nici nu contează. Să fie sănătos și să aibă grijă să fim și noi sănătoși, pentru ca epidemia asta să nu scape de sub control!

De contrastul evident cu alte personaje sus-puse pe care prietenul meu le-a mai întâlnit la cumpărături sau în alte ipostaze, vorbim, poate, altădată. Acum las doar titlul să sugereze tot ce lipsește de aici!