Comunicat de presă
Locuri distincte pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) din școlile speciale și cele de masă
În contextul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a emis Ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din școlile speciale și cele de masă, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ.
Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate se realizează de către Comisia de admitere județeană/a municipiului București.
Elevii cu CES din învățământul special și de masă, care au absolvit clasa a VIII–a, au la dispoziție locuri distinct alocate. Aceștia vor depune, în perioada 30 iunie-5 iulie, la Comisia de admitere județeană/ Comisia de admitere a municipiului București, cererile de înscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate.
Pe 6 iulie 2020 va avea loc repartizarea, de către Comisia de admitere județeană/ Comisia de admitere a municipiului București, a candidaților pe locurile distinct alocate celor cu CES. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie.
De asemenea, elevii cu CES din învățământul special și de masă, absolvenți ai claselor a VIII-a, se pot înscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate acestora, în perioada 30 iulie–3 august 2020.
Elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea să participe la Evaluarea Națională și care totuși doresc să susțină probele, în perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot înscrie la etapa specială de evaluare națională, în conformitate cu prevederile legale.
Înscrierea se realizează în baza Certificatului de orientare școlară și profesională a elevului.
Mai multe detalii pentru înscriere pot fi aflate de la unitățile de învățământ și de la inspectoratele școlare.
Ministerul Educației și Cercetării
N.r.: Comunicatul sec de mai sus reprezintă victoria unei lupte dusă ani și ani de părinții elevilor cu Cerințe educaționale speciale împotriva discriminării la care sunt supuși acești elevi în învățământul de stat. Victoria se datorează în special doamnelor Ana Dragu, părinte și președinte la Asociaţia Autism Europa Bistriţa și Mădălina Maria Turza, părinte și președinte la ANDPDCA – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, cărora le MULȚUMIM! Pentru Dâmbovița, puteți consulta aici pe siteul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, listele locurilor alocate elevilor cu CES atât în învățământul liceal, cât și în cel profesional, pentru anul școlar 2020-2021. Mai multe informații despre ce înseamnă cerințe educaționale speciale și modalitățile de sprijin a acestor elevi puteți găsi în acest ghid. Vom reveni cu informații despre cum se realizează integrarea acestor elevi în învățământul liceal, acum, după noile reglementări adoptate!