Acasă Instituția Prefectului județul Dâmbovița Instituția Prefectului Dâmbovița: ”Nu vor exista favorizări ale unor candidați!”

Instituția Prefectului Dâmbovița: ”Nu vor exista favorizări ale unor candidați!”

171
0

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru că în spațiul public un candidat al unui partid aflat în plină campanie electorală și-a exprimat „îngrijorările” în legătură cu activitatea Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, suntem nevoiți să facem următoarele precizări:

  • încetarea de drept a mandatului unui primar sau încetarea calității de consilier local sau județean înainte de exprimarea duratei normale a mandatului sunt două situații juridice distincte ce sunt reglementate de norme juridice diferite.
  • ambele situații, deși au același efect, respectiv pierderea mandatului, au proceduri diferite ce izvorăsc din reglementări diferite, prevăzute de Codul Administrativ.

În considerarea celor două proceduri mai sus amintite, Instituția Prefectului Județului Dâmbovița a fost investită cu 31 de solicitări de această natură venite din partea tuturor partidelor politice.

Asigurăm pe această cale atât opinia publică, cât și pe candidatul în cauză, că toate solicitările vor fi soluționate respectându-se întru totul litera și spiritul legii și nu vor exista nici abateri de la termenele și condițiile prevăzute în lege, cum nu vor exista nici favorizări ale unor candidați sau alții, așa cum se insinuează.

Biroul de presă al Instituției Prefectului-județul Dâmbovița