Am realizat astăzi, în jurul orei 14.15, o documentare la fața locului în parcul Chindia din Târgoviște, care nu era aglomerat, ba dimpotrivă, cu puțini vizitatori. Am aflat că mâine se va deschide Grădina Zoologică, și că au fost deja luate măsurile necesare pentru protejarea de pericolul infectării cu noul coronavirus.
Pe alei erau puțini trecători, la locul de joacă erau câțiva copii cu părinții lor, debarcaderul era închis, la fel și terenurile de tenis, iar la renovarea fostului restaurant Brotăcei se lucra de zor. Cam atât la ora aceea.
Redăm mai jos și conținutul unui comunicat al Primăriei Târgoviște, primit nesemnat, ca și cel de ieri, cu precizarea că, din câte știm noi, Parcul Chindia nu a fost închis propriu-zis, ci doar accesul în el al unor categorii de persoane a fost limitat sau interzis. De exemplu, cine a vrut să alerge de unul singur în jurul lacului, a avut voie, nu era parcul închis, ca să nu poată să facă asta! În schimb, nu aveai voie să mergi cu copilul la locul de joacă.
”COMUNICAT DE PRESĂ
SE DESCHID PARCUL CHINDIA ȘI GRĂDINA ZOO DIN TÂRGOVIȘTE
Începând cu 15 mai, data la care a intrat în vigoare starea de alertă, Parcul Chindia este deschis publicului. De asemenea, de sâmbătă, 16 mai, se deschide și Grădina Zoologică din Târgoviște. Ambele locații sunt dezinfectate și igienizate corespunzător.
Din păcate, potrivit Hotărârii de Guvern privind instituirea stării de alertă, locurile de joacă rămân închise.
Totodată, se deschid integral piețele din Târgoviște, iar potrivit aceleiași HG, circulația persoanelor este permisă în afara locuinței/gospodăriei (pe baza declarației pe proprie răspundere) și în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
Tot potrivit Hotărârii de Guvern privind instituirea stării de alertă, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.
Sunt permise activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.”