Astăzi, începând cu ora 11.00, veți putea urmări filmul Galei Topul Firmelor din județul Dâmbovița, ediția a XXVII – a, pe siteul Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița www.cciadb.ro, sau pe Facebook ori Youtube:
”Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița celebrează performanțele mediului de afaceri, în cadrul Galei Topul Firmelor din județul Dâmbovița, ediția a XXVII – a. Această ediție marchează și împlinirea a 30 de ani de la reînființarea în sprijinul comunității de afaceri dâmbovițene, ani în care, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit un Club de Afaceri, susținând și reprezentând interesele, atât ale membrilor săi, cât și ale întregii comunități de business.
Clasamentul Topul Firmelor din județul Dâmbovița este realizat în baza unor indicatori care vizează cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a utilizării capitalului angajat. Topul este construit pe baza unei metodologii clare, transparente și unitare la nivel național, implementată de Camerele de Comerț în toate județele țării.
Doar împreună putem merge înainte!”