Acasă Important Deplasarea jurnaliștilor în interesul profesiei este liberă

Deplasarea jurnaliștilor în interesul profesiei este liberă

157
0

Libertatea presei pare să nu fie afectată de măsurile restrictive de circulație impuse prin Ordonanțele Militare, pentru a preveni și limita răspândirea epidemiei de coronavirus COVID 19, ci numai de refuzul unor autorități de a dialoga cu presa, sau de furnizarea de informații incomplete, irelevante, chiar neadevărate uneori, din păcate. De exemplu, siteurile mai multor instituții județene sau locale nu au mai fost actualizate de mult timp și nu conțin nici măcar informări scurte cu privire la situația actuală din instituțiile respective. Conducătorii multor instituții nu au mai comunicat nimic publicului, nu au mai dat comunicate de presă, nicidecum să organizeze conferințe de presă online, cum le-ar fi permis tehnica de ultimă oră și achiziționată la prețuri foarte mari pe care instituțiile respective o dețin. Cei care accesează siteurile oficiale ale instituțiilor publice, (nu private!) nu își mai pot face vreo idee despre cum funcționează instituția respectivă în aceste zile, darmite să mai capete informațiile căutate! În aceste condiții, jurnaliștii se descurcă, la fel ca întotdeauna, în funcție de pricepere, resurse și dedicare!

Pentru documentarea pe teren încă avem voie să ne deplasăm neîngrădiți. Chiar dacă nu au fost stabilite prevederi anume pentru jurnaliștii în exercițiul funcțiunii, Grupul de Comunicare Strategică a răspuns recent și la o întrebare privind eventuala obligativitate de a avea o declarație pe proprie răspundere de către jurnaliști, lămurind aspectul problemei:

”34. Întrebare: În cazul jurnaliștilor, fotojurnaliștilor și cameramanilor video, care pot fi obligați să călătorească pe distanțe mai mari, între orașe, pentru diferite reportaje, este posibilă deplasarea în țară pentru mai multe zile, în interes de serviciu?

Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie efectuată deplasarea în interes profesional și nici o limită de timp, raportată la un anumit număr de zile. De asemenea, indiferent de perioada în care se desfășoară activitatea profesională este necesar să fie respectate condițiile stabilite de ordonanțele militare privind deținerea documentelor justificative. (legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ).

.

Articolul precedent1342 de dâmbovițeni sunt acum în izolare la domiciliu
Articolul următorHai și azi la TELEȘCOALĂ!