Acasă Carte De 1 iunie, copiii pot vizita gratuit muzeele dâmbovițene

De 1 iunie, copiii pot vizita gratuit muzeele dâmbovițene

133
0

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituțiile de cultură și-au redeschis porțile pentru vizitatori.

Pe 1 iunie, copiii vor beneficia de intrare gratuită la muzeele dâmbovițene

Odată cu ridicarea stării de urgență ce a fost instituită de autorități în contextul pandemiei de Sars-Cov-2, o parte dintre muzeele dâmbovițene și-au redeschis, începând cu data de 26 mai 2020, porțile către publicul iubitor de istorie, artă și cultură. Este vorba despre Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” (CNMCD), Peştera Ialomiţei şi Ansamblul Brâncovenesc Potlogi.

Vizită de lucru la Curtea Domnească din Târgoviște

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole au făcut astăzi o vizită la câteva dintre muzeele din municipiul Târgoviște (Complexul Muzeal „Curtea Domnească”, Muzeul de Istorie și Muzeul Casa Romanței) pentru a constata modul în care sunt aplicate regulile concepute pentru protecţia vizitatorilor şi a angajaţilor din instituțiile de cultură.

În perioada stării de alertă sunt restricționate grupurile de vizitatori, tururile ghidate și organizarea de evenimente culturale cu participarea publicului, cum ar fi: vernisajele, lansările de carte, proiecțiile de filme documentare etc.

Vizită de lucru la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Dintre măsurile prevăzute în planul conceput de managerul CNMCD, Ovidiu Cârstina, amintim: la intrarea în muzeu se va efectua un triaj și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree); purtarea de măşti care să acopere nasul şi gura este obligatorie atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul muzeului; un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor; se vor utiliza covoare cu dezinfectant pentru încălțăminte, aflate la intrarea în muzeu; vizitatorii își vor steriliza mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu.

            De asemenea, vizitatorii nu pot forma grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepţia familiilor care au doi sau mai mulţi copii. Accesul grupurilor (maximum 3 persoane) se face la intervale de 5 minute și se va păstra distanțarea fizică de minimum 2 m.

            În cazul în care numărul persoanelor din muzeu depăşeşte 50% din capacitatea acestuia, curtea de onoare a muzeului va servi drept spaţiu de aşteptare pentru vizitatori.

Persoanelor care refuză conformarea față de aceste măsuri nu li se va permite accesul în muzeu.

Căile de acces, precum și sensul de circulație în interiorul muzeului au fost diferențiate conform semnalizărilor de separare a fluxurilor intrare/ieșire, iar spațiul expozițional a fost delimitat prin realizarea unor trasee pe care publicul este rugat să le urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului.

            Vizita va fi limitată la o durată de cel mult o oră, iar în spațiul expozițional nu se pot afla în același timp mai mult de 50 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual, pe măsură ce persoanele care au vizitat expoziția părăsesc muzeul.

            În intervalul orar 13:00 – 14:00 se va realiza igienizarea spațiului expozițional. Se recomandă ca plata cu cardul să se realizeze cât mai des posibil.  

Regulile de protecție sunt afișate corespunzător

            Începând cu data de 1 iunie 2020, își vor relua programul cu publicul și celelalte muzee aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

            De asemenea, tot pe 1 iunie 2020, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, cei mici se vor putea bucura de intrare gratuită la muzeele dâmbovițene.

La intrare trebuie dezinfectate mâinile

            Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a continuat vizita la Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” pentru a verifica în ce fel sunt aplicate măsurile gândite pentru protecția cititorilor care, în perioada de alertă, vor trece pragul acestei prestigioase instituții de cultură pentru a împrumuta diferite publicații.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița