Acasă Semnal COS Târgoviște a revocat acum două zile toate notificările de preaviz de...

COS Târgoviște a revocat acum două zile toate notificările de preaviz de concediere din iulie și august!

258
0

Conducerea COS Târgoviște a revocat acum două zile toate notificările de preaviz de concediere emise pe 15 și 20 iulie 2020, respectiv, 6 august 2020, amânând emiterea preavizelor și a deciziilor de concediere până la data de 25 septembrie 2020.

Perioada cât salariații au stat acasă din cauza notificărilor de preaviz primite va fi recalificată în perioadă de suspendare a activității din motive economice – șomaj tehnic, iar pentru această perioadă, salariații respectivi vor primi 75% din salariul cuvenit.

Decizia de acum două zile nu înseamnă că pe 25 septembrie nu vor fi emise din nou preavizele de concediere. După cum ne-a declarat liderul Sindicatului Valahia, Nicolae Dragodănescu, pe data de 23 septembrie 2020 este un nou termen în dosarul de insolvență a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște și atunci se pot întâmpla multe, de la o nouă amânare, până la adoptarea unui nou plan de reorganizare, sau chiar până la decizia de a se declara falimentul.

Liderul Sindicatului Valahia, Nicolae Dragodănescu

Între timp, salvarea Combinatului poate veni de la Guvernul condus de Ludovic Orban, care, promisese că se va implica în acest sens. Practic, dacă statul își va converti creanța în acțiuni va deveni acționar majoritar și va putea menține această mare unitate metalurgică în prodcuție. Zilele acestea este așteptat cu mare interes de către sindicaliștii de la COS Târgoviște un înalt reprezentat guvernamental, care se speră că va aduce veștile bune.

Optimismul sindicaliștilor este însă moderat, așa că, vor fi pregătiți, totuși, să manifesteze, profitând de relaxarea măsurilor restrictive impuse de epidemia de coronavirus, care interziceau, practic, până ieri, organizarea de mitinguri și adunări publice.

După cum a anunțat deja pe pagina de Facebook, Sindicatul Valahia va organiza două adunări publice, una în Târgoviște și cealaltă în București,  bineînțeles, cu respectarea măsurilor sanitare. La aceste mitinguri sindicaliștii metalurgiști vor cere public ”URGENTAREA PRELUĂRII DE CĂTRE STAT A ACTIVELOR FUNCȚIONALE DE LA COS TÂRGOVIȘTE,  în contul creanței statului”.

STAT ROMÂN – TREZEȘTE-TE, AI FOST PRĂDAT DESTUL!” este mesajul Sindicatului Valahia, un strigăt de durere cu care speră, în al doisprezecelea ceas, să determine Guvernul să facă ce se mai poate face pentru oprirea falimentării COS Târgoviște.

Să sperăm că, măcar acum, în prag de alegeri locale și cu 3 luni înaintea celor parlamentare, la cel mai înalt nivel, soarta COST nu va fi indiferentă decidenților politici!

Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște merită să fie salvat de la faliment!