La data de 6 iulie, polițiștii dâmbovițeni au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, acestea fiind desfășurate în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Pe raza întregului județ, au fost efectuate verificări în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în societăți comerciale, restaurante, terase, acestea vizând respectarea măsurilor impuse prin normele legale în vigoare.
Au fost legitimate peste 1.000 de persoane și au fost controlate 62 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
De asemenea, polițiștii de la rutieră au oprit în trafic, pentru control, 50 de mijloace de transport persoane.
În continuare polițiștii dâmbovițeni se află la datorie, acționând pentru siguranța cetățenilor din Dâmbovița.